Brasov
FOTO: „Magia iernii” la Brașov. Târgul de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide pe 30 noiembrie. Ce îi așteaptă pe vizitatori
Târgul de Crăciun din Piața Sfatului din municipiul Brașov își va deschide porțile pe data de 30 noiembrie 2022, iar brașovenii și turiștii vor fi întâmpinați de un număr de 60 de producători, meşteşugari, artizani şi comercianţi. În urma numărului mare de solicitări din partea acestora a fost extins de Primărie faţă de planurile iniţiale.
„Având în vedere numărul mare de solicitări, peste 100, şi pentru a le putea oferi, braşovenilor şi turiştilor, produse alimentare şi meşteşugăreşti cât mai diversificate, am luat decizia de a-l extinde.
Astfel, din 30 noiembrie, 60 de producători, meşteşugari, artizani şi comercianţi îi vor întâmpina pe braşoveni şi turişti la Târgul de Crăciun.
Vom avea plăcinte braşovene, coapte pe lespede, castane coapte, jumări şi untură pe pâine, caltaboşi şi cârnaţi, ceai, vin şi ţuică fiartă, turtă dulce.
De asemenea, vizitatorii târgului vor putea să cumpere decoraţiuni şi ornamente de Crăciun, şosete şi mănuşi de lână împletită şi haine din lână împâslită.
Prietenii noştri din Nürnberg (oraş înfrăţit cu Braşovul, n.n.) vor aduce vin fiert Christkindles Glühwein, cârnăciori de Nürnberg în chiflă, turtă dulce şi ciocolată inscripţionată cu Braşov şi Nürnberg. Vă aşteptăm între 30 noiembrie şi 3 ianuarie la cel mai mare Târg de Crăciun al Braşovului”, a declarat, vineri, viceprimarul Flavia Boghiu.
Pentru a asigura un acces facil la căsuţele din cadrul târgului şi o vizibilitate cât mai mare pentru toţi comercianţii, târgul din acest an a fost gândit pe trei zone: zona de produse alimentare ambalate, cu 16 căsuţe, care vor fi amplasate între Casa Sfatului şi fântâna arteziană; zona cu produse meşteşugăreşti şi artizanale, care va avea 24 de căsuţe, situate de la intrarea în Piaţa Sfatului, dinspre str. Republicii, până la str. Apollonia Hirscher şi zona cu produse alimentare preparate la faţa locului, cu 20 de căsuţe, amplasate în zona dintre Casa Sfatului şi latura nordică a pieţei (cea cu catedrala ortodoxă).
De asemenea, în Piaţa Sf. Ioan, unde va fi patinoarul, vor fi amplasate 5 rulote food-truck, în Piaţa Unirii – o căsuţă pentru vânzarea de produse alimentare ambalate, iar în Parcul Tractorul va fi o căsuţă cu produse alimentare preparate la faţa locului.
Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun şi aprinderea iluminatului festiv vor avea loc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, la ora 18.30, momentul fiind marcat şi de un concert de colinde cu artişti ai Operei Braşov. Agerpres
sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Braşov
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Brasov
BRAȘOV: Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile – Râşnov, 20 – 22 septembrie. La competiție participă sportivi din 15 ţări
Cei mai buni săritori cu schiurile din lume vor concura la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile.
„România devine în acest weekend capitala internaţională a săriturilor cu schiurile. Cei mai buni sportivi din 15 ţări se adună pe trambulina din Valea Cărbunării pentru a concura în cadrul Cupei Mondiale de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile. Evenimentul, care va avea loc la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Râşnov între 20 şi 22 septembrie, reprezintă o etapă foarte importantă pentru sportivii care îşi doresc să adune puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă”, se precizează într-un comunicat de presă.
Competiţia de la Râşnov este prima din seria de Grand Prix-uri din această toamnă, serie care va continua în Austria şi Germania.
Concursul va aduce la start 82 de sportivi de elită din 15 ţări precum China, Franţa, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite, Austria, Finlanda, Kazahstan, Elveţia, Turcia şi România.
Ţara noastră va fi reprezentată la feminin de Dana Haralambie şi Alessia Mîţu, iar la masculin de Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.
„Suntem mândri să găzduim din nou Grand Prix-ul de Sărituri cu Schiurile la Râşnov. Această competiţie este nu doar o ocazie de a promova acest sport minunat, ci şi de a arăta lumii că România este capabilă să organizeze evenimente de talie mondială.
Efortul pe care l-am depus alături de partenerii noştri pentru a aduce laolaltă cei mai buni săritori ai momentului, într-un cadru de o frumuseţe naturală impresionantă, este o realizare de care ne putem bucura cu toţii. Mai mult decât atât, pentru sportivii noştri, acest Grand Prix este o şansă de a concura la ei acasă, în faţa unui public care îi susţine din toată inima. Dana Haralambie, Daniel Cacina, Mihnea Spulber şi Alessia Mîţu sunt tineri cu un potenţial uriaş, care s-au pregătit intens, iar participarea lor la acest Grand Prix reprezintă o oportunitate foarte bună de a-şi demonstra valoarea.
Sperăm ca prin această competiţie să inspirăm noi generaţii de sportivi şi să arătăm că România poate deveni un pol important al sporturilor de iarnă pe plan internaţional. Intrarea este liberă şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol sportiv de excepţie să vină la Râşnov şi să fie parte din această experienţă unică”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.
Grand Prix-ul de la Râşnov cuprinde patru etape individuale, două la feminin şi două la masculin, care se vor desfăşura în 21 şi 22 septembrie.
Această etapă de Cupă Mondială este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al Consiliului Judeţean Braşov.
Intrarea este liberă, iar competiţiile sunt difuzate în direct de TVR Sport.
Sursa: Agerpres
Două județe din Ardeal se află, joi dimineață, sub avertizare meteo cod galben de ceață densă, cu vizilibitate redusă.
Administrația Națională de Metrorologie a emis joi, 19 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață densă pentru zone din județele Sibiu și Brașov.
Meteorologii anunță că până la ora 09.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.
Sunt vizate localitățile Voila, Viștea, Ucea și Beclean din județul Braşov și localitățile: Avrig, Tălmaciu, Racovița, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Boița și Cârța din județul Sibiu.
Brasov
Șoferi vitezomani prinși de radar cu viteză peste limită, pe DN1 în Brașov. Peste 50 de amenzi în mai puțin de două ore
Aparatele radar amplasate pe sectorul braşovean al DN 1 au surprins şi înregistrat, în mai puţin de două ore, peste 50 de încălcări ale limitei maxime de viteză, în cadrul unei acţiuni „fulger” desfăşurată de poliţiştii rutieri, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Conform sursei citate, acţiunea a avut loc miercuri, între orele 18,00 -20,00, iar cele cinci aparate radar ale Poliţiei Rutiere din Braşov au fost dispuse în sistem „cascadă”.
În total, radarele au depistat 56 de încălcări ale limitei de viteză legală de pe sectorul de drum, în 15 din aceste cazuri, în care şoferii au depăşit această limită cu 50 km/oră, fiind reţinute permisele de conducere în vederea suspendării.
În alte două, dreptul de a conduce a fost suspendat pe loc, pentru 120 de zile, deoarece conducătorul auto a depăşit viteza legală cu 70 de km/oră.
De asemenea, au fost constatate alte 10 abateri de la legislaţia rutieră în cadrul controalelor efectuate, iar pentru toate aceste încălcări ale legii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de peste 61.000 de lei, a precizat sursa citată.
Acţiunea a fost realizată în colaborare cu poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în scopul reducerii victimizării populaţiei prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condiţiile de drum. A
Agerpres
Conducerea operatorului local de transport în comun din zona metropolitană Braşov, Regia Autonomă de Transport Public Braşov- RATBV, a comunicat, miercuri, că nu derulează pe reţelele sociale niciun fel de campanie prin care să acorde carduri de transport gratuite sau la preţuri reduse.
Reprezentanții companiei îi avertizează pe braşovenii să nu transmită datele personale care li se solicită în vederea obţinerii pretinselor facilităţi.
Totodată, reprezentanţii companiei au anunţat că RATBV au sesizat organele competente cu privire la aceste demersuri făcute fără drept în numele societăţii.
„Îi avertizăm pe toţi utilizatorii sistemului de transport public RATBV despre faptul că anunţurile despre vânzarea unor carduri de transport la preţuri mai mici decât cele stabilite prin Planul tarifar sunt FALSE.
RATBV anunţă că nu a iniţiat nicio acţiune de tipul celor derulate în ultimele zile pe unele reţele sociale prin care sunt solicitate date cu caracter personal sub pretextul acordării unor titluri de călătorie gratuite. Îi rugăm pe clienţii noştri să nu-şi dea datele personale pe diverse pagini de socializare sau site-uri şi să nu achite sumele de bani solicitate”, se arată într-o postare pe pagina RATBV.
Link-ul de pe Facebook pe care s-ar fi anunţat falsele facilităţi nu poate fi accesat, însă, potrivit unei imagini care ar reprezenta o captură a informaţiilor de pe acesta, postată de RATBV, pretextul acordării cardurilor gratuite şi cu preţuri reduse ar fi fost aniversarea a 80 de ani a Companiei de Transport Public Braşov, entitate care are inclusiv numele diferit de cel al operatorului de transport public, RATBV.
sursa: Agerpres