Connect with us

Eveniment

FOTO: O mașină a luat foc după ce s-a izbit de zidul unei case, într-o localitate din Sibiu. Incendiul s-a propagat la locuință

Published

on



Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs, duminică dimineață pe o șosea din județul Sibiu. În urma impactului, mașină implicată în evenimentul rutier a luat foc.

Potrivit ISU Sibiu, pompierii militari ai Stației Agnita au intervenit în jurul orei 06:00 la un eveniment rutier în localitatea Chirpăr, strada Principală.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.

Forțele sosite la locul intervenției, au constatat că un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat în zidul unei case.

În urma impactului, autoturismul care avea ca sursă de combustibil gaz petrolier lichefiat, a luat foc, iar incendiul s-a propagat și la locuință.

Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea incendiului astfel, casa a fost salvată.

Cu toate acestea, incendiul a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați, peretele și o canapea din interiorul locuinței.

Autoturismul a ars în totalitate.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Premieră în România: două comune au decis să se unească. Soluție de supraviețuire, cu buget de austeritate

Published

on

Premieră în România: două comune au decis să se unească. Două comune din România au decis să se unească sub o singură administrație. Este vorba despre o premieră națională, înregistrată în județul Satu Mare. 

Primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă

Published

on






Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră

Published

on

„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală. 

„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava –…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!

Published

on






PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading