Eveniment
FOTO: Percheziții în trei locații din județul Harghita. Ce au descoperit polițiștii
Polițiștii au efectuat joi, 23 martie 2023, percheziții în trei locații din județul Harghita.
Potrivit IPJ Harghita, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Județean Harghita, care au efectuat sase percheziții domiciliare în Municipiul Gheorgheni, și localitățile Lazărea și Sansmion.

Au fost depistați și confiscați, aproximativ 59 de litri de băuturi, despre care există bănuiala că ar fi alcool etilic și 5.800 de țigarete netimbrate, pentru care persoana la domiciliul căreia au fost găsite, nu deținea documente legale de proveniență.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de achiziționarea de alcool etilic și de distilare în vrac de la alți furnizori decât antrepozitar autorizați pentru producție sau expeditori înregistrați de astfel de produse și pentru deținerea și comercializarea produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

La acțiune au mai participat criminaliști și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO. Câteva zeci de clujeni au ieșit din nou să protesteze împotriva corupției din Justiție: „Demisia Savonea”
În jur de 70 de clujeni au ieșit, miercuri, din nou în stradă pentru a protesta împotriva „corupției din justiție”.
Oamenii, în număr mult mai mic decât…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
VIDEO Digitalizare pe hârtie: Ce a mai rămas din ”Alba Iulia smart city” și câte dintre aplicații mai sunt funcționale în prezent
”Smart city”, sau altfel spus, oraș inteligent. Termenul a fost adaptat în administrație pentru a desemna un oraș care pune cetățeanul în centru, folosind tehnologia ca instrument pentru o viață urbană mai bună.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Cluj: România nu duce lipsă de farmacii, duce lipsă de acces real la medicamente
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Cluj, conf. dr. Elena Dinte, reclama faptul că România nu duce lipsă de farmacii, dar că duce lipsă de acces real la…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Veniturile parlamentarilor și ale partidelor, tăiate cu 10%. Și cheltuielile administrației centrale și locale vor fi reduse
Veniturile parlamentarilor și ale partidelor vor fi tăiate cu 10%. Coaliția de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR a decis miercuri să susțină un proiect care reduce cu 10% suma forfetară încasată de parlamentari și tot cu 10% subvenția de la buget încasată de partidele politice.
Decizia a fost luată în ședința de coaliție de miercuri în care partidele din guvernul Bolojan au decis și reducerea cu 10% a cheltuielilor la…
Citește mai mult pe Alba24.ro

