Alba
FOTO: Peste 100 de copii au participat la concursul național de hipoterapie, organizat în județul Alba
Peste 100 de copii au participat în weekend la concursul național de hipoterapie, la Leorinț, în județul Alba. Competiția de hipoterapie scoate în evidență talentul copiilor cu dizabilități, cu ajutorul călăriei terapeutice.
La eveniment au participat 15 echipe din localități precum: Timișoara, Cluj-Napoca, Galați, Marghita, Blaj, Târgu-Mureș, Alba Iulia, Mereni, Remetea, Aiud.
În prima zi a competiției, sâmbătă, copiii cu dizabilități au fost în rolul principal. Au îndeplinit sarcinile cu grijă și disciplinați călare sub supravegherea terapeuților Balogh Csilla și Csaba.
Este greu de descris bucuria de pe fețele copiilor când la sfârșitul concursului toți au primit medalii, diplome și cadouri, pe lângă aplauzele publicului.
Duminică, 5 iunie, călăreții au participat la voltijă, respectiv la sărituri peste obstacole spre deliciul publicului.
Un public inimos, care în pofida ploii a rămas în tribune și i-a răsplătit cu aplauze, atât pe concurenți cât și pe organizatori Asociația HIP-TEP și familia Balogh, care au făcut tot posibilul să se asigure că toată lumea pleacă din Leorinț cu amintiri frumoase.
Competiția a fost organizată pentru a scoate în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Unul din zece români în vârstă de peste 55 de ani nu a fost folosit deloc internetul. Situația pe regiuni
Unul din zece români cu vârste între 55 și 74 de ani de ani nu a folosit deloc internetul. Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică. Procentul scade odată cu vârsta, la 2% la categoria 35-54 de ani și la 1% la tinerii de 16-34 de ani.
INS arată că ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. În anul 2025, 11,3% dintre românii cu vârste cuprinse între…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Case de marcat virtuale: cum pot fi utilizate telefonul, tableta sau calculatorul pentru încasări
Case de marcat virtuale. Un proiect legislativ dă posibilitatea comercianților să folosească telefonul, tableta sau calculatorul pe post de casă de marcat. Trebuie să aibă instalată o aplicație aprobată de ANAF. Varianta ar înlocui casele de marcat clasice.
Vânzătorii ar putea vinde de oriunde, inclusiv din fermă sau de la târguri. Aceștia nu ar mai trebui să cumpere aparate de mii de lei. Aplicația ar transmite automat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Printre cei mai căutați candidați fără studii superioare se află șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul pentru curățenie, arată datele unui sondaj derulat de o platformă de recrutare.
”Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), 5.500 de joburi fiind acum disponibile pentru aceștia pe iajob.ro și alte 6.400 pe eJobs.ro.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Atenționare de la Poliția Alba: cumpărați doar articole pirotehnice permise de lege. Polițiștii au intensificat controalele
Poliția Alba atenționează asupra respectării legislației privind deținerea, cumpărarea și vânzarea articolelor pirotehnice. Polițiștii au intensificat activitățile de control.
Potrivit IPJ Alba, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utilize doar articole pirotehnice din categoria F1, ce prezintă risc scăzut.
Acestea sunt artificiile de brad, bețigașe bengale, jerbe de mici dimensiuni și…
Citește mai mult pe Alba24.ro







