Alba
FOTO: Peste 200 de amenzi date de Poliția Alba, în patru ore. Acțiune pentru siguranța circulației
Peste 200 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii din județul Alba în patru ore, în cadrul unei acțiuni în sistem integrat, desfășurată miercuri. Controalele continuă.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, în intervalele orare 07.00 – 09.00 și 17.00 – 19.00, poliţiştii de ordine publică, rutieră și transporturi au desfășurat acțiuni în sistem integrat, pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Acțiunile au avut, în principal, scop preventiv, iar în cele patru ore a fost verificat modul de respectare a normelor rutiere, cele privind transportul de persoane și marfă precum și cele privind siguranța în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Au fost constatate 219 abateri de natură contravențională, sancționate cu amenzi în valoare de 71.165 lei, din care din care 177 la OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice și 42 la alte acte normative.
Dintre sancțiunile la regimul rutier, 89 au fost aplicate petru depășirea limitei legale de viteză, două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 86 pentru alte abateri.
Au fost reținute 4 permise de conducere, și au fost retrase 5…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Studiu de regenerare urbană, la Sebeș. Sunt vizate cinci zone din municipiu și din localitățile Lancrăm și Petrești
Studiu de regenerare urbană, la Sebeș. Consilierii locali din Sebeș au aprobat, în ședința din 13 ianuarie, un Studiu de regenerare urbană a municipiului. Acesta vizează transformarea, renovarea și reabiliarea a cinci zone, aflate în municipiul Sebeș și localitățile Lancrăm și Petrești.
Potrivit documentului, regenerarea urbană este operațiunea urbanistică de transformare, renovare şi reabilitare a unor zone…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă minivacanță pentru angajații din România, la finalul săptămânii viitoare. Zi liberă vineri, pe 24 ianuarie
O nouă minivacanță pentru angajații din România, la finalul săptămânii viitoare. După minivacanța de la începutul lunii ianuarie, angajații din România vor beneficia la finalul săptămânii viitoare de o nouă minivacanță. Vineri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – este decretată prin lege ca zi liberă.
Această sărbătoare legală oferă o oportunitate pentru salariații din sectorul public și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
TikTok nu mai funcționează în SUA. Aplicația, oprită înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei. Mesajul primit de utilizatori
TikTok nu mai funcționează în SUA. Aplicația TikTok a devenit inaccesibilă în Statele Unite sâmbătă seara, cu mai puțin de două ore înainte ca interdicția să intre în vigoare. Deși legea prevedea doar scoaterea ei din magazinele virtuale, compania a ales oprirea imediată pentru a pune presiune pe decidenți.
TikTok, una dintre cele mai populare aplicații de social media din lume, era folosită de circa 170 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Avioanele vor putea ateriza și pe ceață densă pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Sistemul va deveni funcțional din toamnă
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a implementat un sistem performant, ILS – 3, care va permite aterizarea avioanelor pe timp de ceață densă. Sistemul urmează să devină funcțional din luna septembrie 2025.
Un sistem de aterizare instrumentală (instrument landing system – ILS) este un sistem de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio care furnizează unui avion care vine la aterizare direcția și…
Citește mai mult pe Alba24.ro