Actualitate
FOTO: Peste 300 de concurenți la primul eveniment sportiv organizat de la începerea pandemiei în Sibiu
Peste 300 de concurenți au participat duminică la Buonavista Duathlon Challenge, primul eveniment sportiv organizat în Sibiu de la începerea pandemiei.
Buonavista Duathlon Challenge, cel mai inedit concurs din Sibiu, care îmbină alergarea cu mersul pe bicicletă, a avut loc duminică la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Peste 300 de concurenți din toată țara și din străinătate au luat startul la ineditul concurs. Conform organizatorilor, dorul de o competiție sportivă și-a spus cuvântul anul acesta, locurile disponibile fiind ocupate într-un timp record.
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a concurat duminică pe bicicletă alături de sportiva olimpică participantă la proba de maraton, Daniela Cîrlan, la cursa de ștafetă feminin.

„A fost greu pentru mine 5 kilometri pentru că nu mai alerg de mult, decât așa din când în când, când simt nevoia. Am tras un pic mai mult decât pot eu acum să alerg. Fiind competiție întotdeauna te implici mai mult decât la o alergare cu o prietenă în parc”, a spus Daniela Cîrlan.
Președinta CJ Sibiu a mers 20 de kilometri cu bicicleta, de la Muzeul Satului până la Rășinari și înapoi.
Primul eveniment sportiv din Sibiu, de la începerea pandemiei
„Publicul din Sibiu și-a dorit astfel de evenimente, se vede din participarea pe care au avut-o astăzi la acest duathlon, dar de regulă publicul sibian este amator de mișcare în aer liber, de sport, și cred că a fost așa un fel de gură de aer proaspăt primul eveniment sportiv”, a spus Daniela Cîmpean.
Participanții s-au putut înscrie la una dintre cele 3 probe de concurs: Duathlonul Clasic (alergare + bicicletă + alergare) individual, Duathlonul Clasic (alergare + bicicletă + alergare) ștafetă și Duathlon Family Asfalt, o cursă în care au fost implicați părinți și copii.
sursa: mediafax.ro
sursa foto: Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu / Facebook
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


