Alba
FOTO: Practicanții de taekwondo din Alba Iulia vor să ajungă în lotul României, la un campionat european ce se va ține în vară
Clubul Revolution Academy din Alba Iulia a participat sâmbătă, 3 aprilie, la o selecție a Federației Române de Taekwondo WT, în vederea formării lotului național de juniori și cadeți, pentru participarea la o competiție europeană ce a avea loc în vară.
Mai exact, în perioada 11 – 13 iunie, la București va avea loc competiție europeană, ”Generația 24” unde vor participa sportivi din 15 țări.
Pentru a forma lotul național al României, Federația de Taekwondo a început selecțiile în rândul cluburilor din țară.
În acest sens, clubul din Alba Iulia a participat cu doi sportivi: Fara Alexandru, 13 ani, categoria 41 de kilograme și Boloage Alecsandru, 12 ani, categoria 45 de kilograme.

Sportivul Cetean Eduardo nu a reușit să participe, deoarece are o mică accidentare. Evenimentul sportiv s-a realizat cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de pandemia de coronavirus.
” A fost un test serios, în care am văzut nivelul actual al sportivilor și ce îmbunătățiri putem aduce pentru a ridica performanțele sportive și pentru a avea șansa de a reprezenta cu mândrie Alba Iulia și România la un campionat european.

Este destul de greu, pandemia ne-a afectat pe toți, dar sportul trebuie să meargă mai departe….
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.
În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene
Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.
Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Balul Bobocilor 2025 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cine sunt câștigătorii premiilor
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a desemnat câștigătorii în cadrul Balului Bobocilor 2025. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Centrul Multicultural “Gheorghe Șincai” din Alba Iulia.
Au fost câștigate următoarele premii:
Premiul Icon Y2K UAB 2025: Bianca Gabriela Apostu

Premiul Pop Star Y2K UAB: Nicola-Ariana Vlăiconi
![]()
În urma sondajului de pe site-ul Alba24.ro,
Miss…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Au scăzut vânzările de apartamente, case și terenuri. Câte imobile și-au cumpărat românii. Date ANCPI din Alba și din țară
Au scăzut vânzările de apartamente, case și terenuri. Românii au cumpărat în luna noiembrie 50.059 de imobile, cu 8.443 mai puține față de luna precedentă. Datele au fost prezentate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna noiembrie este cu 8.356 mai mic față de perioada similară a anului 2024.
Citește mai mult pe Alba24.ro



