Connect with us

Alba

FOTO: Situație comică pe pagina de Facebook a PSD Alba. Cum a fost ”aranjat” în poze un membru de partid care nu purta mască

Publicat



O situație comică, asta au creat cei care se ocupă de pagina oficială de Facebook a PSD Alba, când au anunțat deschiderea biroului de parlamentar la Câmpeni, al deputatului Marcel Tuhuț. 

Mai exact, sâmbătă, 22 mai, pe pagina Partidului Social Democrat Alba au fost postate o serie de poze de la eveniment, iar pentru a ascunde faptul că un bărbat prezent la inaugurare nu purta mască de protecție la interior, pozele au fost modificate. 

În imagini apar deputatul Marcel Tuhuț, senatorul Călin Matieș, consilierul județean Marcela Dărămuș, dar și europarlamentarul Victor Negrescu.

Deși în fotografiile realizate  în interiorul biroului aproape toți cei prezenți poartă măști de protecție, un membru PSD nu avea la momentul respectiv masca pusă pe față.

Pentru a corecta situația, persoana care a postat pozele pe pagina de Facebook a PSD Alba a ales să blureze jumătate din fața bărbatului pentru a nu se observa că acesta nu poartă mască.

O decizie destul de neinspirată, deoarece dacă nu facea acest lucru probabil faptul că respectivul membru PSD nu poartă mască nu ieșea în evidență.

Mai mult de atât, cel care a făcut postarea nu a modificat o singură poză, ci două în care bărbatul apare fără mască….

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Elevii din Alba Iulia ar putea fi duși la școală cu autobuzul. Părinții, informați pe telefon când urcă și coboară copiii

Publicat

Lucrările de mobilitate din Alba Iulia au venit la pachet cu o serie de întrebări și nedumeriri pentru localnici. În viitorul apropiat, pe mai multe străzi principale din oraș vor exista benzi destinate doar transportului public. Asta înseamnă că doar autobuzele vor circula. 

Pentru a promova trasnsportul în comun, primăria vrea să implementeze un sistem de transport pentru elevi la școala. Un ”school bus”. Părinții ar urma să fie atenționați printr-un mesaj când aceștia urcă și coboară din autobuz. 

Asta ar înseamna ca părinții să accepte să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Casa de Pensii Alba, anunț pentru pensionari. Când urmează să fie virați banii pentru plata pensiilor

Publicat

Casa de Pensii Alba, anunț pentru pensionari. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba au transmis luni că au fost făcute toate demersurile necesare pentru a vira, până la data de 30 aprilie, sumele necesare către CN Poșta Română SA și băncile comerciale cu care are încheiate convenții pentru plata drepturilor de pensi.

Astfel, toți pensionarii din județ urmează să își primească pensia aferentă lunii mai 2024 în următoarele zile, înainte de Sărbătorile Pascale.

Citește și Când se plătesc pensiile în luna mai 2024, prin poștă sau pe card….

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

FOTO: „Săptămâna verde”, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș. Activități creative și educative pentru copii

Publicat

La Sebeș, „Săptămâna Verde” a adus o explozie de activități creative și educative, reunind comunitatea în jurul valorilor de conservare a mediului înconjurător și de promovare a unui stil de viață sustenabil.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost gazda unor evenimente pline de culoare și inspirație, aducând împreună peste 2.000 de copii, însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice, pentru a celebra frumusețea naturii și a învăța despre importanța protejării ei.

La Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, atelierele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Taxa pe lux: Neclarități mari în lege. Cine sunt românii care vor trebui să o plătească

Publicat

Taxa pe lux: Cine sunt românii care vor trebui să o plătească și ce neclarități sunt în lege. Existența acestei taxe este încă un exemplu de impozitare progresivă, nerecunoscut de Guvern. 

O nouă obligație fiscală intră în vigoare în România. ANAF va începe să trimită notificările pentru plata „taxei pe lux”. „Taxa pe lux” a fost adoptată încă de anul trecut și e valabilă începând cu acest an.

Astfel, potrivit legii, românii care dețin proprietăți imobiliare sau mașini scumpe trebuie să plătească o nouă taxă.

”Impozitul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe