Cluj
FOTO/ Stradă proaspăt asfaltată în Cluj, distrusă peste noapte. Primarul: Le-am tăiat unora niște ajutoare sociale
O șosea proaspăt asfaltată dintr-o localitate clujeană a fost distrusă într-o singură noapte, iar Poliția a demarat deja o anchetă pentru găsirea vinovaților. Primarul din Iara, Dorin Popa, a declarat pentru Cluj24 că cel mai probabil gestul a fost făcut de cineva din localitate.
”S-a întâmplat azi noapte, între 20:00 și 23:00. Au rupt aproximativ 20 de semne de circulație din totalul celor 50. Am făcut o reclamație către Poliție. Numai de pe la Mașca a fi cineva vinovat, ne gândim. S-au tăiat niște ajutoare sociale și credem că poate sunt ei”, a declarat primarul pentru Cluj24.
În satul Mașca este o zonă de pantă și au lovit totul până la jumătatea drumului.
”Nu știu dacă le putem repara pentru că sunt realizate dintr-un material special, cu țeavă zincată. Drumul a fost realizat recent, din decembrie anul trecut, prin fonduri naționale. Nu putem lăsa nesemnalizat drumul, trebuie să facem ceva”, a mai spus Dorin Popa.


CLUJUL PENTRU TOȚI – Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Floreștiul, model de dezvoltare. Pivariu: Pentru fiecare leu din taxe, primăria a atras încă 3 lei din fonduri nerambursabile
Modelul de dezvoltare al comunei Florești și performanța administrației locale în atragerea fondurilor nerambursabile au fost prezentate în cadrul unui eveniment…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
U-BT, duel de foc cu liderul grupei Hapoel pentru PlayOff-ul EuroCup. Mihai Silvășan: „Trebuie să le facem viața cât mai grea”
U-Banca Transilvania se află în fața unuia dintre cele mai importante teste ale sezonului european. Campioana României joacă miercuri, 4 februarie, de la ora 20:00, pe…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Digitalizare la superlativ. Sala de ședințe a CJ Cluj, mai tare decât sălile instituțiilor europene, NATO și ONU
În această perioadă (3-6 februarie) se desfășoară la Barcelona evenimentul ISE (Integrated Systems Europe), cel mai mare târg IT și audio-vizual din Europa. În…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Două noi destinații de vacanță de pe Aeroportul Cluj. Zboruri spre Malta și Dubrovnik din luna mai a acestui an
Vești bune pentru clujenii și locuitorii din Transilvania care își fac deja planuri de vacanță. Wizz Air și Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță…
Citește mai mult pe Cluj24
