Alba
FOTO: Târgul de animale de la Câmpeni a fost inaugurat. A fost prezent și ministrul Agriculturii, Adrian Oros
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a fost prezent la deschiderea târgului de animale de la Câmpeni.
”După o perioadă îndelungată în care ne-am confruntat cu restricții pentru a putea trece cu bine peste pandemie, am avut astăzi, 9 iulie 2021, târg de animale (bovine, cabaline, ovine) la Câmpeni.
Am fost onorați cu prezența de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Nechita-Adrian Oros.
Domnul ministru a venit în zona noastră pentru a-și reafirma sprijinul pentru crescătorii de animale și fermierii din zona Munților Apuseni” a transmis primarul orașului Câmpeni, Dan Cristian Pașca.

Ministrul a fost însoțit și de europarlamentarul Mircea Hava, de Prefectul Județului Alba, Nicolae Albu, deputatul Corneliu Olar și directorul DSV Alba, Vasile Spînu.
Schemă de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul bovin
”Domnul ministru Oros ne-a informat că la sfârșitul lunii iunie 2021 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.
Prin prezentul act normativ se instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro





