Eveniment
FOTO: Turist atacat de viperă în Piatra Craiului, județul Brașov
Un turist a fost atacat de o viperă, în apropierea Vârfului Ascuțit, din creasta Piatra Craiului, anunță Salvamont Zărnești, apariția acestei reptile iarna fiind un caz destul de rar întâlnit. Turistul a fost salvat de Vlad Dobre, campion național la ciclism.
„Probabil că pentru mulți dintre noi este greu de crezut, dar acest caz atipic din creasta Pietrei Craiului ne arată că nimic nu este imposibil”, spun salvamontiștii din Zărnești.
Un turist a fost atacat de o viperă, chiar dacă ne aflăm în luna decembrie și stratul existent de zăpadă a făcut ca toată creasta să fie albă.
Turistul a sunat la 112, după ce a fost atacat de o viperă în creastă, foarte aproape de Vf. Ascuțit.
„Pentru acțiunea de salvare au fost esențiale colaborarea salvatorilor montani din Zărnești cu operatorii 112, indicațiile personalului specializat din cadrul dispeceratului medical de urgență, faptul că a existat un om potrivit la locul potrivit, prin Vlad Dobre, aflat întâmplător la antrenament înspre Vf. Ascuțit și sprijinul din partea Serviciul Public Județean Salvamont Brașov”, spun salvamontiștii.
Vlad Dobre a coborât în timp record victima din Vf. Ascuțit până la preluarea acesteia de către Serviciul Salvamont Zărnești, fiind asistat prin telefon de către medicul de urgență specializat din cadrul dispeceratului.
În mai puțin de 2 ore de la apel, persoana a fost preluata de SMURD, dusă la Spitalul Orășenesc Zărnești și,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Bacalaureat 2025: reguli la probele de competențe, ce se vor desfășura din 27 ianuarie. Cum vor fi organizate în licee
Bacalaureat 2025: Ministerul Educației a transmis recomandări pentru desfășurarea probelor de competențe în licee. Acestea se vor organiza în perioada 27 ianuarie-7 februarie.
Recomandările cuprind planificări privind programul de examen și modificarea orarului elevilor care susțin probele, potrivit unui document citat de edupedu.ro.
„Conducerea unității de învățământ va întreprinde măsurile necesare în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
UPDATE FOTO-VIDEO: Accident rutier pe DN74, între Micești și Șard. O mașină a intrat într-un stâlp de la rețeaua de iluminat
Un accident rutier s-a petrecut luni seara lângă Alba Iulia, pe DN74, între Micești și Șard.
Din primele date, în urma accidentului ar fi fost avariat un stâlp de la rețeaua electrică, potrivit ISU Alba.
Pompierii intervin cu o autospecială și echipaj de prim-ajutor.
UPDATE: O mașină a intrat într-un stâlp, pe marginea drumului.
Este vorba despre un Volkswagen Polo.
Nu ar fi persoane rănite, din primele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Primăria Cluj-Napoca continuă programul prin care sprijină activitatea SMURD și în 2025, prin finanțarea cu bani de la bugetul local a două mese pe zi pentru voluntarii serviciului.
Primăria Cluj-Napoca va oferi și…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
UPDATE: Incendiu într-o gospodărie din satul Târsa, comuna Avram Iancu. Pompierii din Câmpeni, chemați să intervină
Un incendiu a fost semnalat în satul Târsa, comuna Avram Iancu, luni seara. Au fost chemați să intervină pompierii din Câmpeni.
Potrivit ISU Alba, din primele date, incendiul este la o locuință din sat.
Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor.
UPDATE: Potrivit ISU Alba, incendiul a fost stins de localnici, până la ajungerea echipajelor de pompieri. A ars funinginea din…
Citește mai mult pe Alba24.ro