Alba
FOTO: Un McLaren s-a făcut praf pe Autostrada A3, între Turda și Gilău: acvaplanarea a îngenuncheat caii putere
Un bolid de lux estimat la peste 200.000 de euro a a fost implicat într-un accident de circulație pe Autostrada A3, între Turda și Gilău.
Carosabilul era ud, în urma precipitațiilor, iar vizibilitatea era redusă în zonă, așa cum se poate observa și în fotografia făcută la la locul accidentului potrivit ziarului local Cluj24.ro
ISU Cluj a transmis că un autoturism a intrat în parapet vineri pe Autostrada Transilvania, la km 20 sensul de mers Turda-Gilau.
Din primele informații, ar fi vorba despre un autoturism McLaren Mercedes, model nou, înmatriculat în Cluj.
La locul accidentului au fost trimis din partea ISU o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul Turda.
Încă nu se cunosc împrejurările în care s-a produs accidentul, poliția urmând să stabilească din ce cauză șoferul a pierdut controlul volanului.
Martorii spun că bolidul avea viteză foarte mare și că șoferul a pierdut controlul volanului, izbindu-se cu putere de un parapet metalic.
Șoferul ar fi coborât singur din mașină.
În urma accidentului nu au fost raportate victime.
Potrivit G4Media.ro, bărbatul avea permisul de conducere reținut de poliție în urmă cu cinci zile, fiind surprins în trafic cu viteza de 201 km/ h.
Bărbatul în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Dosarul șpăgilor de la Casa de Pensii Sibiu: Șase persoane reținute după perchezițiile la care a participat și DGA Alba
Procurorii au reținut șase persoane în dosarul șpăgilor de la Casa de Pensii Sibiu, au anunțat joi, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ancheta este realizată de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Sibiu, Alba și Hunedoara, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Reamintim că miercuri, 15…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Raul și Darius Nistor și-au reziliat contractele cu CSM Unirea Alba Iulia. Anunțul clubului de fotbal
CSM Unirea Alba Iulia a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu jucătorii Raul Nistor și Darius Nistor.
Informația a fost făcută publică joi, 16 ianuarie.
”Sosiți în vara lui 2023 la Alba Iulia, Raul și Darius Nistor au reziliat contractele cu clubul nostru în această dimineață.
În acest sezon, Raul Nistor a evoluat 597 de minute (în cupă și campionat), în vreme ce Darius a strâns un număr de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Festivalul Alba Chess, în școlile din județ. Clasamente la Școala “Mihai Eminescu” Ighiu și la Colegiul Tehnic “Apulum” Alba Iulia
Festivalul Alba Chess, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba continuă în școlile din județ.
Adresat elevilor din clasele 0-8, festivalul are ca scop promovarea şahului în rândul copiilor.
Pe data de 14 ianuarie, Școala “Mihai Eminescu” din Ighiu a fost gazda competiției, reunind la start un număr de 30 de elevi, au anunțat organizatorii.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, apel pentru donare de sânge. Este nevoie de grupa 0 negativ
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat un apel către comunitate, solicitând ajutorul persoanelor cu grupa sanguină 0 negativ. Stocurile actuale sunt insuficiente pentru a acoperi solicitările.
Grupa 0 negativ este una dintre cele mai căutate grupe de sânge, deoarece este considerată „donator universal”. Aceast a poate fi folosită în transfuzia de urgență pentru orice pacient, indiferent de grupa sanguină….
Citește mai mult pe Alba24.ro