Connect with us

Actualitate

FOTO-VIDEO: Armă de vânătoare deţinută ilegal, găsită într-o scorbură în urma unor percheziţii, în Bistrița-Năsăud

Published

on



O armă de vânătoare deţinută ilegal a fost găsită de poliţişti ascunsă într-o scorbură, într-o pădure din Munţii Rodnei, cel care i-a condus pe oamenii legii la ea fiind chiar proprietarul, un bărbat de 55 de ani din comuna Parva, potrivit comunicatului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

La data de 19 octombrie, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au efectuat două percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi din Parva, în vârstă de 36, respectiv 55 de ani, în cadrul unui dosar penal deschis în vara acestui an.

Din locuinţele celor doi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, precum şi alte obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie.

arma bistrita nasaud

De asemenea, bărbatul de 55 de ani i-a condus pe poliţişti într-o pădure din Munţii Rodnei, unde a fost descoperită o armă letală, de vânătoare, ascunsă în trunchiul unui arbore, care era deţinută ilegal de bărbat.

Cele două persoane au fost duse ulterior la audieri, iar pentru bărbatul de 55 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările în acest caz sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate. Agerpres

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie

cupru min sa abrud anunt licitatie

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Published

on

CUPRU MIN LICITATIE ANUNT PUBLICITAR

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading