Alba
FOTO VIDEO: PERCHEZIȚII în Alba și alte 3 județe, la o grupare de falsificatori de Euro și traficanți de droguri
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 28 de percheziții în Alba, Brașov, Craiova și Ploiești.
Operațiunile acestora vizează un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și trafic de droguri de risc și de mare risc.
Perchezițiile au avut loc miercuri, 27 ianuarie.
În fapt, în cursul lunii iulie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în județul Brașov, s-ar fi constituit o grupare infracțională organizată, ai căror membri ar fi implicați în falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.

În urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.
Din investigații a reieșit faptul că o parte a membrilor…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Alba
Trei morți, dintre care doi copii, într-un accident cumplit produs pe DN 6. Impact între un camion și un microbuz de marfă


Trei morți, dintre care doi copii, într-un accident cumplit produs pe DN 6, în Caraș-Severin. Accidentul s-a produs duminică, între localitățile Cornea și Domașnea, între un camion și un microbuz de marfă.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe DN 6 s-a produs după ce șoferul camionului a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu microbuzul…
Citește mai mult pe Alba24.ro


Accident rutier pe A1:Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, duminică seara, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, la kilometrul 309.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, în accident au fost implicate două autoturisme, fără a fi înregistrate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie


Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat


Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul…
Citește mai mult pe Alba24.ro


























