Connect with us

Alba

FOTO: Zeci de persoane sancționate în Alba pentru nerespectarea măsurilor în starea de alertă. Acțiune la Alba Iulia

Publicat


Zeci de persoane au fost sancționate în Alba, în ultimele 24 de ore, pentru că nu au respectat măsurile impuse în starea de alertă. La Alba Iulia, a fost acțiune cu efective suplimentare, a transmis IPJ Alba.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 229 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi și lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 69 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 63 de mijloace de transport, din care 35 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.017 persoane. De asemenea, au fost verificate 83 de  obiective de interes precum restaurante, fast food-uri,  hoteluri,…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

GREVĂ JAPONEZĂ la Registrul Comerțului, la nivel național. Angajații vor salarii mai mari și sporuri de suprasolicitare

Publicat

GREVĂ JAPONEZĂ la Registrul Comerțului: Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. 

Angajații solicită Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, ONRC fiind „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”.

Sindicaliştii revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

VIDEO: Cum arată cea mai veche casă din comuna Rimetea. Are peste 340 de ani, iar drumul până la ea este o aventură în sine

Publicat

Cum arată cea mai veche casă din comuna Rimetea. Comuna este una dintre cele mai atractive locuri din Alba pentru turiști.

Pe lângă casele albe, ospitalitatea gazdelor, gulașul tradițional și peisajul superb, comuna mai este cunoscută pentru încă un obiectiv turistic. 

Ascunsă de ochii lumii, într-o parte a localității se află cea mai veche casă din comună. O casă veche de peste 340 de ani.

Drumul până la ea este o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

TikTok trebuie să funizeze Uniunii Europene o evaluare a riscurilor privind noul serviciu Lite

Publicat

TikTok trebuie să funizeze Uniunii Europene o evaluare a riscurilor privind noul serviciu Lite pe care l-a lansat și are termen să o facă până joi. 

Asta în contextul în care există temeri că ar putea crește dependența copiilor de videoclipurile de pe platformă, transmite Radio România.

TikTok Lite, aplicație lansată în Franța și Spania în această lună, oferă utilizatorilor premii, cum ar fi vouchere Amazon, carduri…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Un bărbat din Aiud s-a ales cu dosar penal pentru amenințare, după un scandal în familie. Soția lui a sunat la 112

Publicat

Un bărbat din Aiud s-a ales cu dosar penal pentru amenințare, după un scandal în familie. Soția lui a sunat la 112 și a cerut ajutor.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a fost semnalat marți, 16 aprilie, în jurul orei 18.46. O femeie de 55 de ani, din Aiud, a sesizat Poliția Municipiului Aiud, prin 112. Reclama că soțul său face scandal.

Polițiștii deplasați la locuința celor doi. Din primele cercetări, a rezultat că scandalul a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe