Eveniment
GCS: 108 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore; de la începutul pandemiei – 21.360 de decese
Un număr de 108 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, este vorba despre 58 de bărbaţi şi 50 de femei, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, un deces la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la categoria de peste 80 de ani.
Conform GCS, 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 21.360 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
Un număr de 186 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei şi până în prezent.
La nivel mondial, până pe 11 martie, au murit 2.598.892 de persoane. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu
Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
FOTO: ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.


Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Situație inedită: O femeie din Alba, bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații. Bărbatul a insistat să fie evacuat din casă
O situație cel puțin inedită a avut loc recent pe rolul Judecătoriei Aiud. O femeie care a fost bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații, dar bărbatul nu a fost de aceiași părere.
Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, pe rolul Judecătoriei din Aiud s-a judecat un dosar de ordin de protecție. Pe de o parte s-a aflat o femeie care a alertat autortiățile după ce a fost bătută de soț. De partea opusă s-a aflat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
