Connect with us

Alba

Gheorghe Rotar, premiat pentru patru mandate ca primar al Blajului și întreaga activitate din administrația locală

Published

on



Primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a primit vineri, din partea Asociației Municipiilor din România un premiu de excelență. 

Mai exact este vorba despre un premiu de excelență acrodat de Asociație, pentru cele patru mandate de primar al Municipiului Blaj.

De asemenea, distincția a mai fost dată și pentru întreaga activitate pe care acesta o are în administrație, a mai scris Gheorghe Rotar într-o postare pe Facebook.

”Este o distincție care mă onorează și mă responsabilizează pentru perioada următoare, care nu va fi una ușoară pentru noi, cu obiectiv clar: Blajul european!”, a mai precizat acesta în postare.

Doar în ultima perioadă, la Blaj, s-au derulat sau se derulează 13 investiții.

Este vorba despre modernizări de străzi și unități de învățământ, sala polivalentă și extinderea ambulatoriului la spital.

Valoarea totală a proiectelor aflate în derulare este de peste 15,6 milioane de euro.

În urmă cu aproape două luni, primarul Rotar a prezentat stadiul lucrărilor.

Extinderea Ambulatoriului la Spitalul Blaj – 50%;
Construirea Sălii Polivalente Blaj – 40%;
Construirea celor 5 străzi și a rețelei de canalizare cartier Chereteu – 67%;
Asfaltări și…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Categoriile de români care vor beneficia de reduceri la transport în 2026. Condiții obligatorii

Published

on

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care prelungește termenele pentru menținerea facilităților de transport în 2026.

Este vorba despre anumite categorii de persoane, care trebuie să îndeplinească condiții clare pentru a putea beneficia de tarife mai mici.

Așadar, Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru:

  • veteranii de război,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: ACCIDENT grav la Unirea. O femeie de 81 de ani a fost lovită de un tren. A fost transportată cu elicopterul SMURD la spital

Published

on

O femeie în vârstă de 81 de ani a fost lovită de un tren luni dimineața, în jurul orei 10:30, în zona haltei Unirea.

La locul accidentului au intervenit o ambulanță SAJ de la Ocna Mureș, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Alba Iulia și un elicopter SMURD.

YouTube videoYouTube video

Potrivit unor surse, victima, o femeie în vârstă de 81 de ani, a suferit mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

REVELION 2025-2026 la Alba Iulia: Spectacol de artificii în Piața Cetății, în noaptea dintre ani

Published

on

Cerul municipiului Alba Iulia va fi luminat de un foc de artificii în noaptea dintre ani. Mai exact, municipalitatea va organiza ca în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, un foc de artificii în noaptea de Revelion. 

Localnicii și turiștii care se vor afla în Alba Iulia, în data de 31 decembrie vor putea sărbători trecerea dintre ani în Cetate.

Din zona Palatului Copiilor la ora 00.00, la trecerea din 2025 în 2026 va fi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Horoscop săptămânal 15 – 21 decembrie 2025. Surprize plăcute pentru fiecare zodie

Published

on

Horoscop săptămânal 15 – 21 decembrie 2025: În această ultimă săptămână completă înainte de Crăciun, universul ne invită să ne pregătim nu doar cadourile, ci și sufletele pentru marea sărbătoare.

Cu energia de final de an care pulsează intens, astrele ne ghidează către introspecție și bilanț, dar și către bucuria momentelor petrecute alături de cei dragi.

Mercur în Săgetător ne încurajează să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading