Alba
Grecia ridică restricțiile pentru călătorie înainte de deschiderea sezonului turistic de vară. Ce condiții au fost eliminate
Grecia a ridicat duminică restricțiile pentru zborurile externe și interne impuse din cauza Covid, a anunțat autoritatea de aviație civilă, citată de Reuters.
Pentru a zbura în sau dinspre țară, călătorii trebuiau până acum să prezinte un certificat de vaccinare, unul care să ateste că s-au vindecat de coronavirus sau un test negativ.
Vezi și Reguli și condiții de călătorie în Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia și Bulgaria
În avion tot cu masca de protecție
De la 1 mai, pasagerii și echipajul vor trebui să poarte doar o mască de protecție, a anunțat autoritatea de aviație civilă.
Decizia a fost luată înainte de începerea sezonul estival, care, speră oficialii, va duce la o revenire a veniturilor după criza pandemică.
Sezonul turistic de vară începe de obicei după Paștele ortodox grec, care a fost pe 24 aprilie.
Grecia se așteaptă la un număr mare de vizitatori în acest an, iar oficialii estimează că veniturile vor ajunge la 80% din nivelurile din 2019. Acela a fost un an record înainte ca pandemia să blocheze călătoriile.
În condițiile în care infecțiile au scăzut, restaurantele și magazinele au revenit duminică la o capacitate de 100%,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar
Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.
Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.
”Am fost de acord cu acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 14 decembrie. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 14 decembrie 2025.
Loteria Română a organizat duminică, 14 decembrie, de la ora 18.30, noi trageri loto.
Rezultate LOTO 14 decembrie – numerele câștigătoare
Rezultate Loto 6/49: 41 23 12 48 32 43
Rezultate Loto 5/40: 36 39 6 19 15 33
Rezultate Joker: 40 25 5 28 42 +18
Rezultate Noroc: 2 9 8 5 4 7 5
Rezultate Super Noroc: …
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Simulare Evaluare Națională 2026: când vor susține testările pentru examen elevii de clasa a VIII-a. Calendar și reguli
Simulare Evaluare Națională 2026: testarea cunoștințelor în vederea participării la examenul de Evaluare Națională 2026 pentru elevii de clasa a VIII-a se va desfășura în luna martie. Aceștia vor avea ocazia să verifice nivelul de pregătire și să se orienteze pentru admiterea la liceu.
Sesiunea de simulare a examenului va fi în perioada 16-18 martie. Rezultatele vor fi comunicate de către profesori, în 30 martie.
Citește mai mult pe Alba24.ro



