Connect with us

Alba

Grecia se deschide pentru turiștii din UE înainte de Paști. Ce condiții trebuie să îndeplinească românii pentru intrarea în țară

Published

on



Grecia se va deschide înainte de Paști pentru turiștii români și cei veniţi din Uniunea Europeană, anunţă Charis Theocharis, ministrul grec al turismului.

Charis Theocharis a precizat şi care sunt condiţiile de intrare în Grecia pentru turiştii din Uniunea Europeană.

„Pentru turiştii din UE, inclusiv pentru români, Grecia se va deschide undeva la mijlocul lunii aprilie, înaintea sărbătorilor pascale. Ştim că ţara noastră este o destinaţie preferată pentru petrecerea acestor sărbători.

Ca să poată veni cineva în ţara noastră trebuie să aibă un test negativ, fie să fie vaccinat, ori să fi trecut deja prin boală”, a spus Charis Theocharis, în cadrul unei conferințe de presă din România.

„Avem un plan integrat de deschidere a turismului, un plan care anul trecut s-a dovedit un real succes, am demonstrat că se poate face turism şi în aceste condiţii”, a adăugat ministrul elen al turismului.

Iniţial, Grecia a anunţat că va deschide graniţele pentru turişti începând cu 14 mai, în cazul în care evoluţia pandemiei va permite acest lucru.

Până la acea dată, Grecia intenţionează să ridice treptat restricţiile cu privire la limitarea răspândirii virusului.

Toţi turiştii pot fi supuşi unor teste…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Zonele protejate vor fi stabilite doar cu acordul primarilor. Cum vor putea utiliza locuitorii terenurile

Published

on

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi aprobate prin consultarea și acordul comunităților locale, a anunțat, joi, Ministerul Mediului. Proiectul privind zonele protejate a fost trimis pentru avizare interministerială.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Potrivit ministerului, proiectul de Ordonanță:

  • stabilește cadrul legal pentru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

INSP: 57 decese din cauza gripei, confirmate de la începutul sezonului. A crescut numărul infecțiilor respiratorii acute

Published

on

Au fost înregistrate 17 decese noi din cauza gripei, numărul total al acestora, de la începutul sezonului ajungâd la 57, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe decese sunt în Cluj, Buzău și Satu Mare.

Potrivit INSP, cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.204) și în județele Constanța…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Polițiști și jandarmi din Alba, acțiune de prevenire a violenței în mediul școlar, la unități de învățământ din Blaj

Published

on

În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO-VIDEO: O femeie a căzut într-o groapă adâncă de 3 metri, săpată pentru lucrări de canalizare, pe o stradă din Alba Iulia

Published

on

O femeie a căzut joi seara într-o groapă adâncă de circa 3 metri, în care sunt efectuate lucrări la canalizare, pe o stradă din Alba Iulia.

Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru extragerea unei persoane, căzută într-o groapă unde sunt efectuate lucrări la canalizare, pe strada Henri Coandă din Alba Iulia.

Femeia, în vârstă de aproximativ 60 ani, a fost…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading