Connect with us

Cluj

Greşeală crasă. Floreştenii l-au întinerit cu 259 de ani pe Mihai Viteazu. Panou cu dezinformare istorică pe o biserică din Cluj

Published

on



Un panou de dimensiuni mari, amplasat pe Biserica Romano-Catolică din Floreşti, conţine o greşeală istorică de proporţii. Mihai Viteazu este născut cu peste două secole înainte. Panoul este unul oficial, al UE şi al Guvernului României.

biserica floresti stefan cel mare 2

Mihai Viteazu, întinerit cu 259 de ani

Pe panoul oficial, amplasat cu tutela Uniunii Europene, a Guvernului României şi a Ministerului Dezvoltării Regionale scrie că „Biserica Romano-Catolică Floreşti este amintită pentru prima dată în anul 1342 pe timpul lui Mihai Viteazul”.

biserica floresti stefan cel mare

Pe de o parte, Mihai Viteazu a trăit mult mai târziu, iar pe de altă parte, nu are nicio legătură cu biserica din Floreşti.

Este o greşeală crasă

„Am văzut şi eu panoul respectiv şi am rămas perplex. Este o greşeală crasă şi mă miră faptul că este pusă şi la drumul mare, unde mai vine lume, vizitează, mai vin oameni avizaţi, care ştiu cât de cât, au cultură generală. Să nu se sesizeze nimeni? În 1342 nici nu era vorba de Mihai Viteazu, cu 250 de ani înainte… Cum au putut să facă prostia asta? E o greşeală crasă, inacceptabilă să fie scrise asemenea date pe un panou, în faţa unui obiectiv turistic şi istoric. Sunt greşeli incceptabile. Este mult mai grav decât ceea ce am mai sesizat noi, cu busturile lui Blaga şi Goga din Parcul Central”, spune, pentru Cluj 24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

El a adăugat că, poate, copiii lui Mihai Viteazu doar au trecut prin Floreşti, dar mult mai tâtziu.

„Fata sa şi băiatul său au stat într-un fel de domiciliu forţat, ţinuţi de imperiali, la Castelul de la Gilău, şi probabil să fi trecut prin Floreşti, dar nu există dată ca ar fi trecut şi Mihai Viteazu. Dar asta prin…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru

Published

on






Încasările bugetare administrate de ANAF Cluj au înregistrat creșteri semnificative în lunile septembrie, octombrie și prima parte a lunii noiembrie 2025, comparativ cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă

Published

on






În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș

Published

on






1.000 de oameni s-au adunat duminică, 14 decembrie, în fața Curții de Apel Cluj, pentru a protesta împotriva abuzurilor din sistemul judiciar și pentru a cere…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct

Published

on






Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading