Alba
Guvernatorul BNR anunță o explozie de prețuri, din toamnă. Isărescu: Inflația este deja 5%. La sfârșitul anului va fi de 5,6%
Banca Naţională a României estimează o inflaţie de 5,6% pentru sfârşitul acestui acestui an, a anuţat, luni, guvernatorul BNR. Mugur Isărescu precizează că din toamnă creşterile de prețuri vor fi foarte mari.
Mugur Isărescu anunță, din toamnă, creșteri foarte mari de prețuri. „Inflația va fi în jur 5,6% la sfârșitul anului”
„Balanţa riscurilor la adresa traiectoriei inflaţiei, în opinia noastră, este înclinată în sus, posibil persistenţă a dezechilibrului între cererea crescută şi oferta insuficintă la anumite categorii de produse. (…) Există factori care împing preţurile în sus.
După acest vârf, care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste două zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5% sau va fi în jur de 5%.
Şi subliniez acest lucru pentru că, de regulă, când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca Naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%.
Isărescu: Inflația este deja 5%
Nu este aşa! Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vremea în Alba, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025: Prognoza meteo în localități din județ în minivacanța de ”Mica Unire”
Vremea în Alba, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025: Săptămâna 20-26 ianuarie 2025 va aduce o vreme în încălzire în județul Alba, cu temperaturi maxime ce vor oscila între 4 și 16 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind așteptate în weekend. Nopțile vor fi mai blânde decât cele din săptămâna precedentă, cu minime cuprinse între -3 și 4 grade Celsius.
În zonele montane, deși temperaturile vor fi mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
10 cărți de neratat în 2025: Care sunt cele mai așteptate debuturi literare și ce nume mari revin pe piață
10 cărți de neratat în 2025: Care sunt cele mai așteptate debuturi literare și ce nume mari revin pe piață
Anul 2025 se anunță unul bogat în lansări literare de excepție, cu povești care să captiveze orice cititor.
BBC a publicat recent o listă cu 40 de cărți remarcabile, împărțite în cinci categorii: debuturi așteptate, reveniri spectaculoase ale unor autori consacrați, titluri extrem de anticipate, repere…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cum s-a produs accidentul mortal de pe DN 1, în urma căruia un tânăr de 18 ani din comuna Fărău și-a pierdut viața
Un tânăr de 18 ani din satul Heria, comuna Fărău, a decedat sâmbătă seara după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara șoselei, în apropiere de Mirăslău. Șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. În urma accidentului, alți doi tineri, pasageri în mașină, au fost răniți și au ajuns la spital.
Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 18 ianuarie 2025, polițiștii rutieri din Aiud au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Câștigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei. Potrivit Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), câștigul real va crește cu 1,6%.
Comisia Națională de Prognoză, instituția care emite prognozele pe baza cărora Guvernul își bugetează veniturile și cheltuielile, prognozează că în 2026, câștigul salarial mediu net lunar…
Citește mai mult pe Alba24.ro