Alba
Guvernul dă OUG pentru a abroga prevederile privind debranşarea și deconectarea clienţilor rău-platnici la utilități
Guvernul urmează să aprobe, în ședința de joi, prin ordonanţă de urgenţă, abrogarea unei prevederi care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.
„Prezentul proiect de act normativ are drept scop abrogarea prevederilor articolului 72, alineat (1) din OUG nr. 70/2020, în vederea revenirii la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici.
De asemenea, este avută în vedere şi includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat (1) ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
TikTok revine online în SUA, după ce Trump a promis să amâne interdicția. Se caută soluția unui parteneriat în cote egale
TikTok pare să revină online la câteva ore după ce președintele ales Donald Trump a promis că va semna luni o ordonanță executivă menită să prelungească data de la care aplicația ar urma să fie interzisă.
La circa 12 ore după ce s-a închis inițial, utilizatorii din SUA au început să aibă acces la TikTok pe browser și în aplicație, deși pagina încă afișa avertismente despre închidere, scrie…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Biserica „Sfinții Arhangheli” din Horea, locul unde generații întregi de moți s-au botezat și cununat, va fi restaurată
Biserica „Sfinții Arhangheli” din centrul comunei Horea urmează să fie restaurată și pusă în valoare, printr-o investiție de peste 5,3 milioane de lei. „Biserica din vale”- după cum i se spune, este locul unde generații întregi de moți s-au botezat și cununat.
Aflat acum într-o stare avansată de degradare, lăcașul de cult va fi restaurat pentru a fi redeschis. Licitația pentru execuția lucrărilor a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea în Alba, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025: Prognoza meteo în localități din județ în minivacanța de ”Mica Unire”
Vremea în Alba, în săptămâna 20-26 ianuarie 2025: Săptămâna 20-26 ianuarie 2025 va aduce o vreme în încălzire în județul Alba, cu temperaturi maxime ce vor oscila între 4 și 16 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind așteptate în weekend. Nopțile vor fi mai blânde decât cele din săptămâna precedentă, cu minime cuprinse între -3 și 4 grade Celsius.
În zonele montane, deși temperaturile vor fi mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
10 cărți de neratat în 2025: Care sunt cele mai așteptate debuturi literare și ce nume mari revin pe piață
10 cărți de neratat în 2025: Care sunt cele mai așteptate debuturi literare și ce nume mari revin pe piață
Anul 2025 se anunță unul bogat în lansări literare de excepție, cu povești care să captiveze orice cititor.
BBC a publicat recent o listă cu 40 de cărți remarcabile, împărțite în cinci categorii: debuturi așteptate, reveniri spectaculoase ale unor autori consacrați, titluri extrem de anticipate, repere…
Citește mai mult pe Alba24.ro