Alba
Guvernul vrea să lanseze 4 mari programe de finanțare pentru mediul de afaceri. Vor fi acordate granturi și garanții de stat
Ministerul Finanțelor a elaborat Proiectul Ordonanței de urgență pentru aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, prin care se propune aprobarea a patru programe de garantare pentru companii.
Este vorba de:
- Programul IMM PROD – pentru industrializarea economiei,
- Programul RURAL INVEST – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural,
- Programul GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcţiilor
- Programul INNOVATION – pentru invenţii şi inovaţii.
Programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat în baza cărora se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate de beneficiari. Obiectivul lor este deblocarea accesului la finanţare pentru firmele care se confruntă cu un deficit de lichidităţi necesar realizării proiectelor de investiţii și asigurării continuităţii activităţii, în contextul pandemic actual.
Astfel, este proiectat un mecanism unitar de garantare în baza căruia în numele şi în contul statului, Ministerul Finanţelor, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Festivalul Alba Chess, ediția a doua. Rezultatele competițiilor de șah desfășurate în școli din județ
Festivalul Alba Chess, ediția a doua, continuă în școli din județ. Evenimentul este organizat pentru promovarea şahului în rândul copiilor din clasele primare și gimnaziale.
Organizatorii au transmis rezultate ale competiților desfășurate în unități de învățământ din județ.
Alba Chess: Școala nr. 3 Cugir
S-au înscris 27 de elevi la ciclul primar şi 9 elevi la ciclul gimnazial. Profesor coordonator:…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Bacalaureat 2025: Miercuri, 22 ianuarie, se derulează o simulare tehnică în licee, în vederea organizării probelor de competențe. Nu vor participa elevii, iar simularea va fi fără subiecte reale.
Simularea tehnică va fi organizată în toate liceele care sunt centre de examen, potrivit unei adrese a Centrului Național de Evaluare și Politici în Educație, citată de edupedu.ro.
„Pentru desfășurarea în bune…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române execută zboruri de antrenament la înălţimi mici. Care este motivul
Aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române execută zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României, au anunțat reprezentanții instituției.
Zboruri de acest fel vor avea loc timp de o săptămână, în perioada 21-28.01.2025, se precizează într-o informare dedicată publicului.
”Zborul la joasă înălţime poate genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale din proximitatea zonelor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Preferințele românilor la prezidențiale: câte voturi ar obține Călin Georgescu, Crin Antonescu și alți candidați. Sondaj Avangarde
Preferințele românilor la prezidențiale. Un sondaj Avangarde relevă câte voturi ar obține candidații, dacă alegerile s-ar desfășura duminica viitoare. De asemenea, a fost verificat gradul de încredere în personalități politice și partide. Sondajul se referă și la percepția românilor cu privire la anularea primului tur al alegerilor.
Fostul candidat independent Călin Georgescu ar urma să obțină 38% în primul…
Citește mai mult pe Alba24.ro