Eveniment
Harghita: 46 de incendii produse de la începutul sezonului rece, din cauza mijloacelor de încălzire sau a coşurilor de fum
Un număr de 46 de incendii s-au produs, de la începutul sezonului rece, în Harghita, din cauza coşurilor de fum necurăţate de funingine sau deteriorate şi a mijloacelor de încălzire defecte, pompierii recomandând atenţie sporită.
Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a precizat, pentru AGERPRES, că în 30 de cazuri incendiile au produs pagube materiale, iar în 16 situaţii a fost vorba de arderi necontrolate, cauzate de coşurile de fum necurăţate de funingine, fără pagube materiale.
Totodată, două persoane au suferit arsuri în aceste incendii, iar alte două au suferit atacuri de panică şi au avut nevoie de îngrijire medicală.
Majoritatea acestor incendii au afectat locuinţe ale populaţiei din mediul rural, dar au fost şi situaţii în care a luat foc funinginea la coşurile de fum de la unele blocuri din oraşul Topliţa, unde nu există încălzire centrală.
Cel mai mare incendiu produs de mijloacele de încălzire a avut loc în luna decembrie 2021, la Gălăuţaş, unde a luat foc un ansamblu de locuinţe şi au fost afectate 12 dintre acestea.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sistemul de încălzire (sobă fără acumulare de căldură), pagubele produse ridicându-se la aproximativ 1 milion de lei.
Pentru evitarea producerii unor…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Legea pensiilor speciale: Înalta Curte atacă din nou la CCR modificările care îi vizează pe magistrați. Motivele invocate
Legea pensiilor speciale: Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților. Decizia a fost luată în unanimitate – 102 voturi.
Magistrații au fost convocați de președintele Instanței supreme, Lia Savonea, pentru a-și exprima poziția, în cadrul Secțiilor Unite, în legătură cu noul proiect…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Polițiștii din Alba Iulia le-au explicat elevilor consecințele bullyingului și ale violenței fizice și verbale în școli
Polițiștii din Alba Iulia au discutat cu elevii despre consecințele bullyingului și a violenței fizice și verbale în școli. Activitățile au fost organizate pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor în incinta sau zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit IPJ Alba, joi, 4 decembrie, în intervalul orar 08:00 – 13:00, polițiștii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
No bine, Cluj! DEADline la metrou: anul 2065. GPS pentru amante şi Colinde cu BUG Mafia. La Cluj vine toamna în loc de iarnă
Pentru a fi printre primii care citesc newsletterul de umor cu ştiri şi evenimente din Cluj, scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…
Citește mai mult pe Cluj24
OCHIO SENIOR, primul centru de optică dedicat pensionarilor din Cluj, s-a deschis în Mănăștur, pe Strada Primăverii nr. 4. Din 3 decembrie, toți pensionarii din oraș…
Citește mai mult pe Cluj24


