Eveniment
Harghita: Ajutor de urgenţă de la Guvern pentru victimele tragediei de la Odorheiu Secuiesc
Guvernul a aprobat joi un ajutor de urgenţă pentru familia elevului decedat în urma tragediei de la Odorheiu Secuiesc, respectiv pentru cele trei fete rănite.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat că Guvernul a aprobat alocarea sumei de 915.500 lei, reprezentând ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea a 208 familii şi persoane singure, care se află în situaţii dificile din cauza unor incendii, a pagubelor produse de fenomene meteo extreme sau periculoase, de accidente sau de situaţii deosebite din cauza stării de sănătate.
De aceste ajutoare vor beneficia şi familiile afectate de recenta tragedie de la Odorheiu Secuiesc.
Astfel, pentru cele două fete rănite şi internate se alocă câte 8.000 lei, pentru fata care se află în stare mai gravă, în comă, suma de 10.000 lei, iar pentru familia tânărului decedat tot suma de 10.000 lei.
Luni, în jurul orei 16,00, un perete al clădirii internatului din cadrul Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături. Un băiat de 17 ani a decedat, iar trei fete se află internate în spital, una în stare gravă. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Se deschide Târgul de Crăciun de la Palatul Principilor în Alba Iulia. Concerte, colinde, brad, căsuțe cu bunătăți. Program
Vineri, 5 decembrie, se deschide Târgul de Crăciun de la Palatul Principilor în Alba Iulia. Căsuțele cu bunătăți sunt pregătite, bradul este împodobit, Moș Crăciun și-a anunțat sosirea, la ora 18.00, transmit organizatorii.
Pe scena special amenajată în cadrul târgului, de la ora 19.00, urcă GINO, cu un super concert de colinde: „Acum, în prag de sărbători!”.
Târgul de Crăciun de la Palatul Principilor în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un clujean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat cu violența doi polițiști și doi jandarmi aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Alba
Accident la Războieni-Cetate: femeie lovită de un autoturism. Șoferul, un pensionar de 86 de ani, a părăsit locul faptei
Accident la Războieni-Cetate: o femeie a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism. Șoferul, un bărbat de 86 de ani, nu a oprit la locul faptei. A fost găsit de polițiști, după accident.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 3 decembrie, în jurul orei 21.00, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Războieni-Cetate, a avut loc un eveniment rutier.
O femeie, în vârstă…
Citește mai mult pe Alba24.ro


