Eveniment
Harghita: Pompierii au intervenit, într-o singură zi, la patru incendii de vegetaţie
Pompierii au intervenit, luni, pentru stingerea a patru incendii de vegetaţie uscată, care au cuprins opt hectare de vegetaţie uscată şi lăstăriş, a informat, marţi, Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
„Anual, primăvara şi toamna, ne confruntăm cu zeci de incendii de vegetaţie uscată care afectează sute de hectare de teren, culturi agricole, fondul forestier, iar în unele cazuri chiar casele şi vieţile cetăţenilor. Numai în cursul zilei de ieri, pompierii harghiteni au fost solicitaţi să intervină la 4 incendii de vegetaţie uscată, care s-au manifestat pe raza localităţilor: Gheorgheni (zona Sarosvapa şi zona Gării), Topliţa (zona Luncani) şi Gălăuţaş (sat Nuţeni). Pompierii au localizat şi stins incendiile, care au cuprins, în total, circa 8 de hectare de vegetaţie uscată şi lăstăriş”, se arată în informarea ISU Harghita.
Sursa citată reaminteşte cetăţenilor că arderea vegetaţiei uscate fără obţinerea permisului de lucrul cu focul se sancţionează cu amendă, iar pentru prevenirea unor incendii trebuie respectate mai multe reguli.
„Pentru a preveni izbucnirea unor incendii ca urmare a folosirii focului deschis pentru igienizare, reamintim cetăţenilor că arderea resturilor vegetale, deşeurilor şi altor materiale combustibile se face în condiţii meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă şi în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii. De asemenea, arderea vegetaţiei uscate fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi (depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii etc.) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei”, precizează ISU Harghita. AGERPRES/(AS – autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Zonele protejate vor fi stabilite doar cu acordul primarilor. Cum vor putea utiliza locuitorii terenurile
Zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi aprobate prin consultarea și acordul comunităților locale, a anunțat, joi, Ministerul Mediului. Proiectul privind zonele protejate a fost trimis pentru avizare interministerială.
Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Potrivit ministerului, proiectul de Ordonanță:
- stabilește cadrul legal pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
INSP: 57 decese din cauza gripei, confirmate de la începutul sezonului. A crescut numărul infecțiilor respiratorii acute
Au fost înregistrate 17 decese noi din cauza gripei, numărul total al acestora, de la începutul sezonului ajungâd la 57, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe decese sunt în Cluj, Buzău și Satu Mare.
Potrivit INSP, cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.204) și în județele Constanța…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Polițiști și jandarmi din Alba, acțiune de prevenire a violenței în mediul școlar, la unități de învățământ din Blaj
În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO-VIDEO: O femeie a căzut într-o groapă adâncă de 3 metri, săpată pentru lucrări de canalizare, pe o stradă din Alba Iulia
O femeie a căzut joi seara într-o groapă adâncă de circa 3 metri, în care sunt efectuate lucrări la canalizare, pe o stradă din Alba Iulia.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru extragerea unei persoane, căzută într-o groapă unde sunt efectuate lucrări la canalizare, pe strada Henri Coandă din Alba Iulia.
Femeia, în vârstă de aproximativ 60 ani, a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
