Connect with us

Eveniment

Harghita: Tradiţionalul bal de Lăsata Secului, amânat pentru 2022; grupurile folclorice prezintă obiceiul în comunităţi

Published

on



Tradiţionalul bal de Lăsata Secului care are loc în Harghita în fiecare an, înaintea intrării în Postul Paştelui Catolic, a fost amânat pentru anul 2022, din cauza pandemiei de COVID-19, dar grupurile folclorice care trebuiau să participe la eveniment vor prezenta obiceiul alungării iernii la nivel local, în comunităţile din care provin.

În acest an, întâlnirea grupurilor folclorice urma să se desfăşoare în localitatea Frumoasa, dar ţinând cont de contextul pandemic actual, s-a decis amânarea cu un an şi prezentarea obiceiului de alungarea a iernii sau de fărşang, cum este cunosc în zonă, în fiecare localitate din care provin grupurile folclorice.

„În mod tradiţional, cele 13 grupe folclorice se întâlnesc în comuna unui grup gazdă, iar ca urmare a evenimentului de carnaval toate grupele ţin tradiţia şi acasă în localităţile lor prezentând teatrul popular de fărşang specific regiunii. În acest an întâlnirea grupurilor urma să aibă loc în comuna Frumoasa dar aceasta, conform unui acord comun al grupurilor şi a coordonatorului profesional Centrul Cultural Judeţean Harghita, va fi susţinută în anul 2022”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Judeţean Harghita.

Directoarea CCJH, Ferencz Angela, a precizat pentru AGERPRES că ediţia din acest an doreşte să pună accent pe întărirea şi dezvoltarea comunităţii, pe contribuţia acesteia la păstrarea tradiţiei, membrii comunităţii fiind invitaţi să participe direct sau indirect la acest eveniment local de alungare a iernii.

Potrivit sursei citate, grupurile folclorice vor prezenta, în localităţile lor, într-un număr restrâns, tradiţia de fărşang şi vor respecta măsurile de siguranţă specifice, respectiv păstrarea distanţei şi purtarea măştii de protecţie. De asemenea, cei care doresc să participe ca spectatori o pot face, dar respectând regulile impuse.

„Cei care sunt interesaţi cred că pot merge, respectând regulile. Va fi în aer liber, deci distanţarea se păstrează, la fel şi purtarea măştii. De fapt, masca se poartă în carnaval, deci e locul cel mai acceptabil unde fiecare să poarte mască. Încape în logica carnavalului şi a perioadei de fărşang”, a spus Ferenc Angela.

Primul eveniment de fărşang din acest an va avea loc în data de 13 februarie, la Ciceu şi Lăzarea, a doua zi va continua cu prezentarea obiceiului de grupurile din Sândominic, Sâncrăieni, Cioboteni, Bârzava, Armăşeni, Sânsimion şi Ditrău, în data de 16 februarie se va organiza la Plăieşii de Jos, Remetea şi Vlăhiţa, iar în 17 februarie se încheie cu evenimentul din Ocna de Jos.

Şirul de evenimente este organizat şi coordonat de Centrul Cultural Judeţean Harghita, autorităţile locale şi mai multe organizaţii din comunele menţionate.

Potrivit tradiţiei, după acest carnaval, spiritul primăverii va renaşte, iar oamenii vor intra în Postul Paştelui mai curaţi.

Etnografii sunt de părere că „fărşangul” este un obicei care datează de pe vremea păgânilor, dar în spaţiul lingvistic maghiar a intrat abia în Evul Mediu.

Primul bal de fărşang la nivel judeţean a avut loc în urmă cu 29 de ani, la Miercurea Ciuc, iar de atunci numărul grupurilor folclorice participante a crescut şi evenimentul este găzduit în fiecare an de alt grup şi comunitatea localităţii din care provine acesta. AGERPRES/(A-AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Duminică cu umbrele la îndemână. Clujul și orașele din jur intră într-o zi mohorâtă, dar blândă de februarie

Published

on






Vreme închisă și temperaturi ușor peste pragul înghețului sunt așteptate duminică în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile din zona metropolitană, dar și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Zodia care primește un semn clar pe 8 februarie 2026. Schimbări rapide în carieră și relații

Published

on






Data de 8 februarie 2026 aduce o energie intensă pentru nativii Leu, care se pot trezi în fața unor momente importante ce le influențează atât viața profesională,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Scandal uriaș după CFR – U Cluj 3-2. Pancu, ieșire explozivă la adresa lui Bergodi după incidentele de la final

Published

on






Derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-2, a fost umbrit de un scandal major izbucnit la finalul partidei. Tensiunile de pe teren au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. HAOS la finalul Derby-ului Clujului. Cristiano Bergodi și suporterii Universității au făcut scandal. S-a lăsat cu bătaie

Published

on






Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading