Alba
Heliport la Blaj: Licitația pentru proiectare și execuția lucrărilor, lansată la licitație. Unde va fi amplasat și cum va arăta
Licitația pentru proiectarea și construirea unui heliport în municipiul Blaj a fost lansată. Potrivit documentației, heliportul urmează să fie amenajat pe un teren de circa 9.600 mp, aflat pe partea stângă a DN 14B, la ieșire din Blaj spre Teiuș.
Pe heliport va putea ateriza elicopterul MI – 17 aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI – cel mai mare elicopter aflat în exploatare în România, dar și alte elicoptere din această clasă sau mai mici, atât de stat cât și private, ceea ce va permite executarea unor misiuni în folosul comunității și al regiunii. Heliportul va putea fi utilizat atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.
Primăria Blaj a lansat marți, 22 iunie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o licitație pentru proiectare și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Realizare heliport în municipiul Blaj”.
Valoarea totală estimată este de 1.778.311,26 de lei, fără TVA.
În scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației, în condițiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu a celorlalte state ale Uniunii Europene, a redresării și dezvoltării asistenței medicale, inclusiv a sistemului de urgență prespitalicesc, Primăria municipiului Blaj…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Au început lucrările pe cel mai dificil tronson din Autostrada Sibiu-Pitești. Include cel mai lung tunel rutier de pe A1
Au început lucrările pe cel mai dificil tronson din Autostrada Sibiu-Pitești. Acesta include cel mai lung tunel rutier de pe A1, a anunțat secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu, de la Ministerul Transporturilor.
”Au început lucrările pe șantierul Secțiunii 3 Cornetu – Tigveni al Autostrăzii Sibiu-Pitești.
Este cel mai dificil si mai important tronson de autostradă construit în toată istoria noastră, până…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Operațiune a polițiștilor din Alba, finalizată cu capturarea unei cantități mari de canabis. Cum ajungeau drogurile în țară
Operațiune a polițiștilor din Alba, finalizată cu capturarea unei cantități mari de canabis. Este vorba despre 37,5 kilograme, descoperite de polițiști și procurori în niște colete. Drogurile ajungeau în România prin intermediul unei firme de transport, printre diverse bunuri alimentare.
Investigațiile au fost derulate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O judecătoare de la Tribunalul Alba s-a pensionat după 25 de ani de activitate. Decretul, semnat de președintele României
Judecătoarea Carmen Croitoru de la Tribunalul Alba s-a pensionat după 25 de ani de activitate. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 31 ianuarie 2025 decretul de eliberare a acesteia din funcție.
Cererea de pensionare a fost analizată în cadrul unei ședințe a Secției pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din data de 21 ianuarie 2025.
Carmen Croitoru a fost judecător de civil….
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ce spun polițiștii despre cazul unui câine cu o tumoră imensă care se plimba în zona Tribunalului Alba. Unde a ajuns cățelușa
La mai bine de două săptămâni de când trei căței lăsați liber pe stradă, dintre care unul bolnav, au ajuns la ecarisaj reprezentanții IPJ Alba au făcut o serie de precizări.
Este vorba despre trei căței care erau înregistrați pe numele unui bărbat care stă pe strada Primăverii din Alba Iulia. Cei trei căței, dintre care o cățelușă care era foarte bolnavă au fost mediatizați pe mai multe pagini de Facebook…
Citește mai mult pe Alba24.ro