Connect with us

Eveniment

Hillary Clinton va publica în octombrie romanul ''State of Terror''

Published

on



Hillary Clinton a scris primul ei roman, un thriller despre un guvern al Statelor Unite ”periculos de rupt de realitate” în mijlocul unor atentate teroriste, informează bbc.com.

Intitulat ”State of Terror”, volumul spune povestea unui secretar de stat lipsit de experienţă şi va fi lansat pe 12 octombrie 2021.

Hillary Clinton, o fostă aspirantă la preşedinţia Statelor Unite, secretar de stat şi primă doamnă, a redactat cartea în colaborare cu scriitoarea canadiană Louise Penny.

Volumul explorează o lume de ”mari mize diplomatice şi de trădări”, a precizat aceasta.

Protagonista romanului ”se alătură administraţiei rivalului său, un preşedinte care îşi preia mandatul după o perioadă de patru ani în care America nu mai este o prezenţă importantă pe scena mondială”.

În urma unor atacuri teroriste care aruncă ordinea globală în haos, secretarul de stat are drept misiune alcătuirea unei echipe care să ”dejoace această conspiraţie mortală”.

Hillary Clinton a fost secretar de stat al Statelor Unite în timpul preşedinţiei Obama, din 2009 până în 2013, înainte să fie înfrântă în 2016 de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă.

Editorii promit scene dramatice din culise ”presărate cu detalii pe care doar un cunoscător le-ar putea cunoaşte”.

Clinton, autoarea a numeroase lucrări de nonficţiune, a descris colaborarea cu Penny drept ”un vis care a devenit realitate”.

”Acum ne punem în comun experienţele pentru a explora lumea complexă a marilor mize diplomatice şi a trădărilor. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, a declarat ea.

Scriitoarea canadiană de literatură poliţistă Louise Penny, cunoscută pentru seria de romane care îl are drept protagonist pe inspectorul-şef Armand Gamache, a povestit că a fost ”o experienţă incredibilă de a intra în Departamentul de Stat, în interiorul Casei Albe, în interiorul minţii unui secretar de stat, în mijlocul unei crize de stat cu miză mare”.

”Înainte să ne apucăm de treabă, am vorbit despre vremea când a fost secretar de stat. Care a fost cel mai mare coşmar al său? ‘State Of Terror’ este răspunsul”, a adăugat aceasta.

Hillary Clinton nu este prima din familia Clinton care s-a îndreptat către ficţiune. Soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, a scris, în colaborare cu romancierul James Patterson, ”The President Is Missing”, un thriller despre un lider de stat forţat să dispară pentru propria siguranţă.

”State of Terror” va fi publicată în Statele Unite de St Martin’s Press şi Simon & Schuster, iar în Regatul Unit şi restul lumii de Pan Macmillan.

Romanul urmează unei serii de volume de memorialistică semnate de Hillary Clinton, cel mai recent din 2017, ”What Happened”, publicat tot la Simon & Schuster, care s-a vândut în 300.000 de exemplare în Statele Unite într-o singură săptămână.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Bîgu, editor online: Adrian Dădârlat)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO ȘTIREA TA: Au apărut primii ghiocei la Lunca Ampoiței. Florile care vestesc primăvara

Published

on

Au apărut primii ghiocei la Lunca Ampoiței. Primele semne ale apropierii primăverii au fost observate la Lunca Ampoiței de un cititor Alba24.

La început de februarie, au apărut primii ghiocei, profitând de temperaturile ușor mai ridicate din această perioadă.

Apariția ghioceilor este un fenomen obișnuit pentru sfârșitul iernii, însă momentul exact depinde de condițiile meteorologice.

Ghioceii sunt considerați…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Indemnizațiile și ajutoarele sociale sunt plătite mai devreme, în februarie 2026. ANPIS anunță când sunt virați banii

Published

on

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță că, în februarie, indemnizațiile și ajutoarele sociale de la stat vor fi plătite mai devreme. Sunt precizate datele la care sunt virați banii către beneficiari.

ANPIS face referire la alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție.

”Plățile pentru alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Piesele trupelor ABBA, The Beatles și Queen, reinterpretate orchestral pe scena Operei Naționale Cluj-Napoca

Published

on






Concertul Lights & Legends – Symphony va aduce pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca muzica inconfundabilă a celebrelor trupe ABBA, The Beatles și Queen,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Investigația privind o posibilă înțelegere între bănci pentru stabilirea ROBOR va fi finalizată de Consiliul Concurenței

Published

on

Consiliul Concurenței urmează să finalizeze, în prima parte a anului, mai multe investigații aflate în derulare, cea mai importantă dintre acestea vizând o posibilă înțelegere între bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Potrivit acestuia, raportul întocmit de echipa de investigație în cazul ROBOR este finalizat și se află în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading