Eveniment
Hunedoara: Avram Iancu va înota continuu trei zile şi trei nopţi pentru un nou record mondial
Polisportivul Avram Iancu se pregăteşte pentru un nou record mondial la înot de anduranţă, bibliotecarul din Petroşani propunându-şi să străbată de două ori, în această vară, Lacul Balaton din Ungaria într-o cursă continuă de trei zile şi trei nopţi.
El a anunţat, joi, la Petroşani, că va dedica acest record multiplei campioane Nadia Comăneci, pentru a marca astfel împlinirea a 45 de ani de la momentul în care sportiva a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale.
„Anul acesta mi-am propus să stabilesc un nou record mondial, prin care vreau să aduc un tribut de mulţumire Nadiei Comăneci, aşa cum ştiu eu cel mai bine, adică să înot. Recordul va consta în stabilirea celui mai lung înot după durata de timp petrecută în apă. Actualul record mondial este de 67 de ore şi 16 minute, stabilit de Sarah Thomas, din SUA, una dintre cele mai mari înotătoare ale lumii. Vreau să dobor acest timp înotând în Lacul Balaton, din Ungaria, cu o traversare dublă. Vor fi 150 de kilometri de înot în aproximativ trei zile şi trei nopţi, adică 72 de ore sau chiar mai mult, în curent neutru, şi fără întrerupere”, a declarat Avram Iancu.
Pe parcursul acestei încercări, sportivul nu are voie să se oprească şi nu va putea purta costum de neopren. De asemenea, pe timpul traversării sportivului nu-i va fi permis să atingă pe cineva sau barca însoţitoare. Singurul lucru permis este ca echipa sa de suport să-i arunce hrana necesară, la fiecare jumătate de oră.
Traversarea şi omologarea rezultatului se va face după regulile de Marathon Swim, Iancu urmând să fie monitorizat atent de către trei observatori oficiali.
„Vor fi trei observatori oficiali. Eu îmi doresc ca unul să fie de la Federaţia Română de Nataţie, unul de la Federaţia Maghiară de Înot şi ultimul să fie din partea presei”, a spus Iancu.
Totodată, polisportivul din Petroşani şi-a arătat disponibilitatea de a fi monitorizat de specialiştii interesaţi să afle cum se comportă organismul uman în condiţiile unui efort continuu de 72 de ore.
În prezent, Avram Iancu este deţinătorul recordului românesc la înot de anduranţă, el reuşind ca anul trecut să înoate în apele Dunării timp de 36 de ore şi 29 de minute.
Bibliotecarul Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Pe lista reuşitelor este înscrisă şi traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, când a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile. AGERPRES/(A, AS – autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Calendarul olimpiadelor școlare organizate la Cluj. Unde și când are loc fiecare competiție pentru elevi
Elevii clujeni pasionați de performanță academică pot participa, la etapa județeană a olimpiadelor școlare, organizate în mai multe unități de învățământ din…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Pensii 2026: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Anunțul ministrului Muncii
Pensii 2026: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat luni că este una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026.
Pensionarii cu venituri mici ar urma să primească ajutoare în două tranșe, înainte de Paște și înainte de Crăciun.
“În legătură cu pachetul de solidaritate există trei linii principale. În primul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
OPINIE. Radu Nicosevici: De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern. Iluzia controlului
În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Câți angajați există în Alba și care este salariul mediu net în județ. Date oficiale de la Direcția de Statistică
Câți angajați există în Alba și care este salariul mediu net în județ: Potrivit unor date făcute publice de Direcția Regională de Statistică Alba, peste 101.800 de salariați lucrează în județ. Aceleași date arată că câștigul salarial mediu net a ajuns la 4.898 de lei în noiembrie 2025. Aceasta este cea mai recentă lună pentru care există date prelucrate.
Efectivul de salariați înregistrat în județul Alba la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
