Connect with us

Eveniment

Hunedoara: Minerii din subteranul exploatării Lupeni, dispuşi să intre în greva foamei

Published

on



Unii dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH), programate să se desfăşoare luni la Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn.

Pentru plata la zi a drepturilor băneşti restante – salarii, tichete de masă şi transportul la locul de muncă – este nevoie de circa 18 milioane de lei, potrivit aprecierilor făcute de directorul general al CEH, Samuel Dioane.

Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, au continuat duminică, pentru a cincea zi consecutiv, protestele începute din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.

Starea de sănătate a celor aproximativ 70 de mineri autoblocaţi în subteranul Minei Lupeni este monitorizată de salvatorii mineri, care sunt pregătiţi să intervină în caz de nevoie.

Peste 500 de mineri şi localnici au luat parte, duminică după amiază, la un marş de protest în oraşul Lupeni, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de ortacii din subteran, dar şi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de situaţia în care se află, prin neplata la timp a drepturilor băneşti.

Potrivit preşedintelui executiv al Sindicatului Muntele, delegaţia administraţiei şi a sindicatelor de la minele din Valea Jiului are programate luni o nouă rundă de întâlniri la ministerele Energiei şi Muncii pentru a reglementa anumite aspecte tehnice legate de ordonanţa adoptată de Guvern pentru plata salariilor minerilor din fonduri ale Ministerului Muncii, prin intermediul AJOFM. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Hunedoara: Minerii de la Lupeni continuă protestul declanşat în subteran

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Anchetarea magistraților să revină la Direcția Națională Anticorupție: Ce propuneri au formulat procurorii, pe Legile Justiției

Published

on

Majoritatea procurorilor subliniază că este necesară revenirea în competența Direcției Naționale Anticorupție investigarea infracțiunilor de corupție comise de magistrați, apreciind că actuala structură de la Parchetul General ”evidențiază disfuncționalități semnificative”.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a informat că materialul întocmit în urma sintetizării propunerilor formulate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Doctorandă UBB, pe podium internațional. Cercetare despre inovarea globală, premiată la GEOINNO 2026 în Budapesta

Published

on






Andreea Țoiu, doctorandă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Facultatea de Geografie), a urcat pe podiumul competiției internaționale „The Varga Attila…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Drone cu Inteligență Artificială pentru găsirea copilului de 4 ani dispărut în Someș la Gherla. Ce spune Salvamont

Published

on






La aproape două săptămâni de la dispariția copilului de 4 ani căzut în râul Someșul Mic, în zona municipiului Gherla, operațiunile de căutare continuă zilnic….

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Elevii echipei de robotică a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Alba Iulia au participat la “First Lego League Challenge”

Published

on

Elevii echipei de robotică – FUTURE MINDS- a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, îndrumați de către prof. Roxana Bedelean, au participat la etapa regională a prestigiosului Concurs Internațional “First Lego League Challenge”, au transmis reprezentanții școlii. 

First Lego League Challenge este un eveniment care promovează creativitatea, gândirea tehnică și lucrul în echipă în rândul tinerilor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading