Eveniment
Hunedoara: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu mai are locuri la ATI; ambulanţele aşteaptă zeci de minute
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva se confruntă cu o situaţie critică în ceea ce priveşte numărul mare de persoane internate cu COVID-19, secţia ATI având toate locurile ocupate, iar ambulanţele fiind nevoite să aştepte zeci de minute până la eliberarea unui pat pentru pacienţii pe care îi transportă, a informat luni Prefectura Hunedoara.
„La spitalul din Deva sunt ocupate toate locurile de la ATI şi din secţiile care tratează pacienţi pozitivi, cu simptome medii şi grave, iar cadrele medicale fac eforturi supraomeneşti pentru salvarea fiecărui pacient. Ambulanţele sunt nevoite să aştepte zeci de minute până la eliberarea paturilor pentru pacienţii pe care îi transportă, iar la serviciul de urgenţă şi la radiologie sunt examinaţi zilnic peste 100 pacienţi”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.
Potrivit autorităţilor, o mare parte a pacienţilor care prezintă forme grave este formată din persoane care au avut simptome de COVID-19, dar care au apelat târziu la ajutorul medicilor, printre aceştia aflându-se şi tineri, într-o mai mare măsură decât în urmă cu două săptămâni.
„Medicii deveni spun că situaţia este critică, fiind aproape imposibil să transfere pacienţi la alte spitale din judeţ din cauza numărului mare de bolnavi COVID care sunt internaţi la unităţile medicale hunedorene. Totodată, la SJU sunt internaţi şi pacienţi neinfectaţi cu SARS-CoV-2, dar cu alte patologii, cărora li se acordă asistenţă medicală de specialitate”, se menţionează în comunicat.
Situaţia din spital a fost analizată luni de prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron, şi directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Sebastian Mezei.
În acest context, prefectul Călin Marian a transmis că sistemul sanitar hunedorean este aproape la limita funcţionării din cauza numărului mare de cazuri COVID-19 şi le solicită locuitorilor judeţului să respecte cu stricteţe toate măsurile de prevenire a infectării, cele mai importante fiind evitarea aglomeraţiei şi purtarea măştii de protecţie.
În acelaşi timp, autorităţile locale din zonele carantinate sau cu număr mare de cazuri pozitive trebuie să acorde o atenţie specială respectării măsurilor de protecţie sanitară.
În judeţul Hunedoara, în ultimele 14 zile, au decedat 69 persoane, media perioadei fiind de cinci decese pe zi.
De asemenea, conform informaţiilor DSP Hunedoara, în ultimele 14 zile, în medie sunt depistate, zilnic, câte 146 persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Din cele 69 de oraşe şi comune ale judeţului Hunedoara, în 43 se înregistrează o incidenţă a cazurilor de infectare de 3 la 1.000 locuitori. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Un nou studiu a evidențiat cel mai elegant oraș din Europa. Au fost luate în calcul condiții precum cele de cazare, restaurant, facilități.
Studiul a analizat peste 100 de orașe din Europa. Cel mai mare scor, de 98,3 pe scara luxului, l-a obținut Geneva, din Elveția, potrivit Mediafax.
Au fost comparate concentrația de hoteluri de cinci stele, restaurante din Ghidul Michelin și terenuri de golf pe cap de locuitor. Fiecare…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Unul din zece români în vârstă de peste 55 de ani nu a fost folosit deloc internetul. Situația pe regiuni
Unul din zece români cu vârste între 55 și 74 de ani de ani nu a folosit deloc internetul. Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică. Procentul scade odată cu vârsta, la 2% la categoria 35-54 de ani și la 1% la tinerii de 16-34 de ani.
INS arată că ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. În anul 2025, 11,3% dintre românii cu vârste cuprinse între…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Case de marcat virtuale: cum pot fi utilizate telefonul, tableta sau calculatorul pentru încasări
Case de marcat virtuale. Un proiect legislativ dă posibilitatea comercianților să folosească telefonul, tableta sau calculatorul pe post de casă de marcat. Trebuie să aibă instalată o aplicație aprobată de ANAF. Varianta ar înlocui casele de marcat clasice.
Vânzătorii ar putea vinde de oriunde, inclusiv din fermă sau de la târguri. Aceștia nu ar mai trebui să cumpere aparate de mii de lei. Aplicația ar transmite automat…
Citește mai mult pe Alba24.ro



