Connect with us

Eveniment

Impact între două autoturisme în Mediaș – Sibiu. O tânără a fost transportată la spital

Published

on



Arhivă foto

O tânără a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce a fost rănită într-un accident rutier produs în Mediaș.

Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Sibiului, din municipiul Mediaș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre centru, o localnică în vârstă de 49 de ani a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Ighișu Nou, autoturism pe care l-a proiectat într-un panou publicitar.

O pasageră din autoturismul condus regulamentar, a fost transportată la spital conștientă.

Nu fost probleme mari de trafic.

Potrivit ISU Sibiu, pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în municipiul Mediaș la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SAJ.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 26 de ani, care a fost transportată la CPU Mediaș cu un traumatism la mână și picior.


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”

Published

on






Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Proprietarul Carolina Mall din Alba Iulia a scos la vânzare șase parcuri de retail din România. Care este motivul tranzacției

Published

on

Grupul sud-african MAS Real Estate, care deține printre altele și Carolina Mall din Alba Iulia, a scos la vânzare șase parcuri de retail din România, evaluate la peste 300 de milioane de euro, scrie Profit.ro

Grupul sud-african își schimbă astfel strategia pe piața locală și începe să renunțe la activele mai mici, concentrându-se pe proiecte comerciale de mari dimensiuni.

La începutul anului 2025, MAS a vândut…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. Ce alcoolemie avea

Published

on

Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare

Published

on

Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.

Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.

Cupa României și Cupa Județeană

Returul sezonului competițional…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading