Cluj
În 2022 Primăria Cluj-Napoca încheie negocierile cu deținătorii de terenuri din Sopor pentru cel mai modern cartier al țării
Primăria Cluj-Napoca va finaliza în acest an negocierile cu proprietarii de terenuri din Sopor astfel încât să poată demara lucrările la cel mai modern carter al României. Este primul cartier care va fi proiectat de la zero de către autoritățile locale, care doresc să realizeze prima dată infrastructura, iar apoi să dea drumul la construcții.
Primarul Emil Boc a declarat, joi dimineața, că acest cartier va avea pe o rază de 15 minute toate serviciile necesare pentru satisfacerea nevoilor cotidiene: creșă, grădiniță, școală, parc, centru de cartier.
Vor fi prioritizate transportul în comun, sistemele de sharing și pistele de biciclete.
”Va fi un cartier care îndeplinește toate rigorile vremii”, a adăugat Emil Boc.
În luna noiembrie 2021 Primăria anunţa publicul interesat asupra declanşării etapei de încadrare, conform HG 1076/2004, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru proiect.
Pentru a-și recupera o parte din investiția în drumuri și rețele, Primăria Cluj-Napoca ia în calcul să perceapă o taxă pentru constructori.
Teritoriul studiat face parte din intravilanul municipiului Cluj-Napoca, fiind în prezent ocupat cu o
serie de parcele agricole, mare parte din ele rămase neutilizate în scop agricol. Zona a făcut parte din arealul agricol al municipiului Cluj-Napoca, fiind introdus în intravilanul orașului prin Planul de Urbanism General din anul 1999.
Zona ce se va reglementa prin prezenta documentație are o suprafață totală de 250 hectare.
De-a lungul timpului acest teritoriu și-a păstrat funcțiunea agricolă, aparținând în mare parte
comunității hoștezenilor, o comunitate locală de agricultori ce furnizau hrană proaspătă pe piețele orașului. Odată…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Record naţional la Institutul Inimii Cluj. 300 de proceduri TAVI prin care viaţa pacienţilor este prelungită cu ani buni
Institutul Inimii din Cluj-Napoca îşi consolidează statutul de cel mai important centru din ţară în ceea ce priveşte tratarea bolilor cardiovasculare. De exmplu, la…
Citește mai mult pe Cluj24
În 6 decembrie este Sfântul Nicolae sau Moş Nicolae, aşa cum îl cunosc copiii. Toți cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cumpărarea unei masina de spalat este un pas important pentru confortul zilnic. Este un electrocasnic care îți economisește timp și energie, transformând o activitate…
Citește mai mult pe Cluj24


