Alba
În ce condiții se vor putea juca meciuri de fotbal cu spectatori în tribune. LPF a elaborat un set minim de reguli
Liga Profesionistă de Fotbal a elaborat un set minim de condiții care trebuie îndeplinite de cluburi și autorități pentru ca iubitorii fotbalului să se poată întoarce, în condiții de siguranță, în tribune.
Regulile au fost stabilite în baza documentației UEFA, și sunt valabile pentru stadioanele care găzduiesc meciuri din cadrul Campionatului Național Casa Liga 1.
Documentul, se arată într-un comunicat de presă al LPF, a fost elaborat în urma poziției publice exprimate de ministrul Tineretului și Sportului, cu privire la „necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competițiile sportive”.
„În situația în care decizia autorităților competente este aceea de a da aviz favorabil solicitării Ligii Profesioniste de Fotbal de a permite accesul spectatorilor pe stadion, în limita a 30% din capacitatea acestuia, măsurile urmează să fie îndeplinite de către organizator”, se arată în comunicatul LPF.
Accesul spectatorilor pe stadion la partidele de fotbal programate în cadrul competiției oficiale va fi permis doar cu condiția adoptării de măsuri sanitare și de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Povestea câinelui Caramel, salvat de o tânără din Alba Iulia: de la aruncat într-un sac, la o familie în Germania
Un câine care a fost aruncat într-un sac, pe un deal, a fost salvat de Andreea Berar, o tânără din Alba Iulia. Cățelul a fost îngrijit de ceasta și mai apoi a avut norocul să își găsescă o familie iubitoare, tocmai în Germania.
„L-ați aruncat, în deal, în pustietate, ca pe un nimic. L-ați aruncat în sac, ca și cum nu îi era de ajuns trauma abandonului. S-a trezit al nimănui, în iarna grea. Două săptămâni…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Extremele lunii februarie, înregistrate în România. De la viscole, ger și troiene de 5 metri, la primăvară. Precizările ANM
Extremele lunii februarie. De-a lungul timpului, ultima lună de iarnă ne-a adus de multe ori intervale cu vreme extremă, fie că vorbim de viscole, ninsori abundente și temperaturi deosebit de coborâte, dar în contrast și perioade cu vreme deosebit de caldă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri, pe pagina de Facebook, o retrospectivă a extremelor înregistrate de-a lungul timpului în luna…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
IPJ Alba, la raport: Mai puține infracțiuni în 2025, dar a crescut numărul țepelor în online. Traficul rutier, rămâne o problemă
Conducerea IPJ Alba, în frunte cu șeful poliției din Alba, comisarul Ilea Constantin, a prezentat vineri, 6 februarie raportul poliției pentru anul 2025.
Este vorba despre un raport detaliat cu activitatea oamenilor legii din județ, de la combaterea criminalității și până la acțiuni de prevenire, informare și prevenție în școli și licee.
O mare problemă cu care polițiștii se confruntă este modul în care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Intervenții și măsuri de prevenție pe cursurile de apă din Alba. Precizările autorităților
În această săptămână, prefectul județului Alba, Nicolae Albu, împreună cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, Valentin Dican și șeful Serviciului Baraj Mihoești, Călin Popa, au analizat situația intervențiilor desfășurate pe râurile Arieșul Mare și Arieșul Mic.
Potrivit autorităților, în luna ianuarie 2026, echipele SGA Alba au intervenit pentru îndepărtarea zăpoarelor și degajarea arborilor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
