Cluj
Încă 140.400 doze de vaccin ajung în România, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca
Următoarea tranşă de vaccinuri, constând în 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, va sosi marţi, 29 decembrie, în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, potrivit informaţiilor furnizate de firma producătoare, a anunţat luni seara Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19.
În jurul orei 7.50, pe Aeroportul “Henri Coandă” din Otopeni vor ajunge dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.
În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.
Vaccinurile vor fi transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Cantităţile de vaccin vor fi distribuite astfel: în Bucureşti vor ajunge 40.950 de doze, la Iaşi vor fi distribuite 25.350 de doze, la Cluj-Napoca vor fi alocate 29.250 de doze, la Constanţa vor fi distribuite 8.775 doze, câte 12.675 de doze vor ajunge la Craiova şi la Braşov, iar la Timişoara vor fi distribuite 10.725 de doze. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că situația de la Ministerul Educației este una dificilă, subliniind că lipsa unui ministru nu este un lucru bun și…
Citește mai mult pe Cluj24
În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața salatelor gata de consum, și-a construit o excelentă reputație…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO. Locuitorii din Baciu vor o nouă răscoala din 1907. Sunt revoltați de creșterea impozitelor
Locuitorii comunei Baciu sunt foarte revoltați de creșterea peste măsură a impozitelor pe locuințe și au declanșat un protest la Primăria Baciu, în Consiliul Local…
Citește mai mult pe Cluj24
