Actualitate
Incendiu violent la o casă de locuit din Suceava. O persoană a fost găsită decedată
Un incendiu a izbucnit, joi după-amiaza, la o casă de locuit din localitatea Capu Codrului din județul Suceava. O persoană de 60 de ani a fost găsită decedată în urma incendiului.
Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în jurul orei 12:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Capu Codrului.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și o anexă de locuit formată din hol, o bucătărie și o cameră de dormit), cu pericol de propagare la vecinătăți alte anexe și locuința învecinată.
Conform sursei citate, după localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns în interiorul anexei de locuit, unde, din nefericire, au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului, în vârstă de 60 de ani.
În momentul de față se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.
Până astăzi, 26 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.840 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.036.646 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
| 1. | Alba | 21158 | 17 | 0,75 |
| 2. | Arad | 23585 | 5 | 0,30 |
| 3. | Argeș | 27272 | 13 | 0,48 |
| 4. | Bacău | 25996 | 7 | 0,18 |
| 5. | Bihor | 29152 | 3 | 0,51 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 11848 | 1 | 0,37 |
| 7. | Botoșani | 14126 | 4 | 0,27 |
| 8. | Brașov | 43569 | 16 | 0,48 |
| 9. | Brăila | 13243 | 2 | 0,31 |
| 10. | Buzău | 12539 | 7 | 0,31 |
| 11. | Caraș-Severin | 11407 | 9 | 0,67 |
| 12. | Călărași | 10026 | 6 | 0,25 |
| 13. | Cluj | 57392 | 17 | 0,70 |
| 14. | Constanța | 42847 | 17 | 0,37 |
| 15. | Covasna | 8519 | 5 | 0,52 |
| 16. | Dâmbovița | 22428 | 1 | 0,28 |
| 17. | Dolj | 26552 | 6 | 0,26 |
| 18. | Galați | 27533 | 13 | 0,33 |
| 19. | Giurgiu | 10990 | 5 | 0,28 |
| 20. | Gorj | 9198 | 0 | 0,12 |
| 21. | Harghita | 8241 | 10 | 0,27 |
| 22. | Hunedoara | 22831 | 6 | 0,34 |
| 23. | Ialomița | 10737 | 1 | 0,23 |
| 24. | Iași | 42290 | 9 | 0,28 |
| 25. | Ilfov | 44992 | 10 | 0,54 |
| 26. | Maramureș | 20339 | 3 | 0,22 |
| 27. | Mehedinți | 8311 | 4 | 0,39 |
| 28. | Mureș | 23873 | 5 | 0,37 |
| 29. | Neamț | 18871 | 12 | 0,42 |
| 30. | Olt | 14552 | 4 | 0,31 |
| 31. | Prahova | 35089 | 17 | 0,60 |
| 32. | Satu Mare | 12958 | 5 | 0,19 |
| 33. | Sălaj | 10915 | 5 | 0,36 |
| 34. | Sibiu | 26411 | 9 | 0,63 |
| 35. | Suceava | 24141 | 3 | 0,20 |
| 36. | Teleorman | 13659 | 3 | 0,33 |
| 37. | Timiș | 54212 | 10 | 0,44 |
| 38. | Tulcea | 8415 | 7 | 0,47 |
| 39. | Vaslui | 15926 | 5 | 0,19 |
| 40. | Vâlcea | 16369 | 6 | 0,39 |
| 41. | Vrancea | 10658 | 1 | 0,28 |
| 42. | Mun. București | 183158 | 28 | 0,50 |
| 43. | Cazuri noi nealocate pe județe |
512* |
-10 | |
| TOTAL | 1.076.840 | 307 | ||
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 110 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
| 1 | ALBA | 9 |
| 2 | ARAD | 0 |
| 3 | ARGEŞ | 8 |
| 4 | BACĂU | 0 |
| 5 | BIHOR | 2 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 2 |
| 7 | BOTOŞANI | 1 |
| 8 | BRĂILA | 0 |
| 9 | BRAŞOV | 3 |
| 10 | BUZĂU | 1 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 2 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 1 |
| 13 | CLUJ | 3 |
| 14 | CONSTANŢA | 2 |
| 15 | COVASNA | 2 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 5 |
| 17 | DOLJ | 1 |
| 18 | GALAŢI | 3 |
| 19 | GIURGIU | 1 |
| 20 | GORJ | 1 |
| 21 | HARGHITA | 0 |
| 22 | HUNEDOARA | 4 |
| 23 | IALOMIŢA | 0 |
| 24 | IAŞI | 4 |
| 25 | ILFOV | 3 |
| 26 | MARAMUREŞ | 0 |
| 27 | MEHEDINŢI | 0 |
| 28 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 15 |
| 29 | MUREŞ | 2 |
| 30 | NEAMŢ | 14 |
| 31 | OLT | 0 |
| 32 | PRAHOVA | 6 |
| 33 | SĂLAJ | 3 |
| 34 | SATU MARE | 2 |
| 35 | SIBIU | 1 |
| 36 | SUCEAVA | 0 |
| 37 | TELEORMAN | 1 |
| 38 | TIMIŞ | 2 |
| 39 | TULCEA | 3 |
| 40 | VÂLCEA | 2 |
| 41 | VASLUI | 1 |
| 42 | VRANCEA | 0 |
| Total | 110 |
Până astăzi, 30.131 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 26.05.2021 (10:00) – 27.05.2021 (10:00) au fost raportate 39 de decese (21 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Timiș și Vâlcea.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.841. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


