Connect with us

Alba

Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Cu ce ser se face imunizarea și ce pași trebuie urmați

Publicat



Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID începând de miercuri, 26 ianuarie, în centre dedicate. 

Este disponibil vaccinul Comirnaty, produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech, deja aprobat pentru administrarea la populaţia de peste 12 ani.

Citește și Centru de vaccinare anti-COVID, pentru copii, la Spitalul de Urgență din Alba Iulia. Care este programul de funcționare

Harta centrelor de vaccinare pentru copii este disponibilă AICI.

Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea a precizat că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali.

Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.

Specialiştii subliniază că:

  • sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Calendar Ortodox, luna mai 2024: sărbătorile importante din Florar. Semnificații religioase, credințe, tradiții, superstiții

Publicat

În Calendar Ortodox 2024, luna mai aduce sărbătoarea importantă a Învierii lui Iisus Hristos. Sfintele Paști sunt marcate în trei zile – 5, 6 și 7 mai. 

Până la finalul lunii, mai sunt alte două sărbători cu cruce roșie: Izvorul Tămăduirii și Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Luna mai este a cincea lună a anului în Calendarul gregorian şi are 31 de zile. Ziua are 14 ore, iar noaptea are 10 ore.

Denumirea lunii derivă din latinescul ”maius”. Se presupune că s-ar putea trage şi din ”maiores” care înseamnă bătrâni.

O altă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Judecătorii din Alba au iertat un hoț care a furat dintr-o cutie a milei. Preotul bisericii a cerut în instanță banii sustrași

Publicat

Un preot din Alba a cerut 50 de lei înapoi, în instanță, de la hoțul care i-a spart cutia milei. Judecătorii din Blaj au considerat însă că bărbatul poate fi iertat. 

O decizie a fost dată de Judecătoria Blaj în data de 30 aprilie 2024. 

Este vorba despre un bărbat care a furat banii din biserica ortodoxă din Lodroman.

Acesta a povestit că în ziua respectivă era beat și că banii furați din cutia milei i-a dat pe alimente și țigări.

Inculpatul a și povestit cum a sustras banii. Acesta a escaladat o ușă din lemn, iar prin spațiul dintre aceasta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Performanță pentru un elev al Școlii Mihai Eminescu din Alba Iulia. Vlad Popa, medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică

Publicat

Vlad Petru Popa, elevi în clasa a VIII-a C la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia a reușit să obțină medalia de argint în cadrul Olimpiadei Naționale de Fizică.

Competiția s-a desfășurat în perioada 21-26 aprilie 2024, la Brașov.

La etapa Națională a Olimpiadei de Fizică (ONF) au participat cei mai buni 460 de elevi reprezentând diferite județe ale țării.

„Felicitări elevului Popa Vlad Petru din clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială “ Mihai Eminescu” din Alba Iulia și doamnei profesor Consgtantin Adriana, pentru obținerea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

RMGC cere prelungirea concesiunii de la Roşia Montană și emiterea de licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium

Publicat

RMGC cere prelungirea concesiunii de la Roşia Montană și emiterea de licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a solicitat recent Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roşia Montană, care urmează să expire pe 20 iunie 2024.

În plus, cei de la RMGC şi-au reînnoit solicitările adresate ANRM pentru emiterea de licenţe de exploatare pentru perimetrele Rodu-Frasin şi Tarniţa din cadrul prospectului Bucium, la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe