Cluj
Închisoare cu executare pentru un clujean acuzat de pornografie infantilă. Inițial a primit o sentință mai blândă
Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, apelul formulat de DIICOOT – Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale cu suspendare a Tribunalului Cluj, formulată la finalul anului trecut, prin care un clujean condamnat pentru pornografie infantilă trebuia să efectueze muncă în folosul comunității.
Procurorii au atacat decizia și au obținut o sentință cu executare, în total 2 ani 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă agravată şi continuată.
Inițial, Kovacs-Pali Ioan a fost condamnat cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani. Totodată inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe parcursul a 90 de zile la Primăria comunei Aghireşu sau la Primăria comunei Gârbău.
În urma descinderii făcute de DIICOT Cluj au fost confiscate un laptop marca Acer, un HDD extern cu o capacitate de 2 Tb și un laptop Lenovo.
Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani, iar dacă faptele prevăzute au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”
Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24



