Connect with us

Alba

Informare meteo: Ploi, lapoviță și polei în zonele joase, ninsori și vânt puternic la munte. Regiunile vizate

Published

on



Meteorologii anunță că de vineri după-amiaza până sâmbătă dimineața  vor fi precipitații mixte, condiții de polei și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară.

INFORMARE METEOROLOGICĂ: de vineri 29 ianuarie, ora 18.00 până sâmbătă, 30 ianuarie, ora 10.00

Potrivit ANM, în intervalul menționat, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15-20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.

În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60-70 km/h, spulberând zăpada.

Astfel de fenomene se vor semnala și duminică (31 ianuarie) seara, precum și în noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie / 1 februarie) în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului.

sursă: meteoromania.ro

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Consultările privind noua lege a salarizării în Educație ar urma să înceapă în martie

Published

on

Consultările privind noua lege a salarizării în Educație ar urma să înceapă în martie 2026, potrivit unui mesaj transmis de liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.

Nistor amintește că legea trebuie finalizată până la începutul verii, fiind un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Grenade defensive descoperite la Aiud, pe drumul către unitatea militară. A intervenit echipa pirotehnică a ISU Alba

Published

on

Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a intervenit duminică în municipiul Aiud, pe drumul către unitatea militară (zona Herja), pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate.

​În urma recunoașterii, specialiștii au identificat două element de muniție (două grenade defensive, fără focos), care au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de maximă siguranță, urmând a fi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Guvernul va adopta al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, săptămâna viitoare: Reforma administrației și relansare economică

Published

on

Guvernul va adopta al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, săptămâna viitoare, care va fi apoi promovat în parlament prin angajarea răspunderii.

Acesta conţine două proiecte majore – reforma administraţiei şi primele măsuri de relansare economică, potrivit Radio România Actualități.

Măsurile cuprinse în cele două proiecte vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spaţiul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Uniunea Europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de porțelan din China

Published

on

Uniunea Europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de farfurii, cești, boluri și alte articole de masă și bucătărie din ceramică din China. 

Decizia vine după o revizuire a măsurilor antidumping în vigoare din 2013, scrie Economedia.

Blocul celor 27 de țări va aplica o taxă generală de 79% asupra produselor, înlocuind taxele anterioare care variau între 13,1% și 36,1%, potrivit unui document publicat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading