Alba
Îngroparea deşeurilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani. Ministrul Mediului explică de ce a înăsprit sancţiunile
Îngroparea deşeurilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani. Anunțul a fost făcut de Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor care a precizat că măsura a fost luată după ce, în urma controalelor, au descoperit că mai multe primării construiau gropi în care depozitau ilegal deşeurile.
Tanczos Barna a anunţat că au fost majorate şi amenzile
„La nivelul cetăţeanului care nu face colectare selectivă e greu să implementezi direct coerciţie, dar putem implementa la nivelul salubristului şi a autorităţilor locale. Practica deseori ne încurcă.
Teoria este teorie, practica şi implementarea acestor legislaţii în general a Uniunii Europene pe deşeuri este foarte complicată în România. În momentul de faţă ne concentrăm pe coerciţia la adresa autorităţilor locale care nu realizează ţintele. Acolo facem controale la faţa locului prin AFM.
Ministrul Mediului: Am înăsprit sancţiunile exact din cauza primarilor
Anul trecut am intensificat aceste controale şi au fost crescute amenzile aplicate şi primăriile au trebuit să plătească aceste amenzi.
Am înăsprit sancţiunile exact din cauza primarilor care îngropau deşeurilor. În loc să le ducă la groapă, făceau cu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Autorizație de acces în zone cu restricții de tonaj în 2025: Ghid complet pentru obținerea documentului
Autorizație de acces în zone cu restricții de tonaj în 2025: Ghid complet pentru obținerea documentului.
Pentru a circula cu un autovehicul în zone cu restricții de tonaj, din Municipiul Alba Iulia, este necesară o autorizație specială.
Aceasta poate avea o valabilitate de 1 zi, 2 luni sau mai multe luni și trebuie obținută cu cel puțin 30 de minute înainte de utilizare.
Zona 0 a municipiului include Cetatea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Acte necesare pentru înregistrarea în Registrul Agricol și pentru obținerea atestatului de producător agricol în 2025
Acte necesare pentru înregistrarea în Registrul Agricol și pentru obținerea atestatului de producător agricol în 2025.
Pentru a fi înregistrat în Registrul Agricol sau pentru a obține atestatul de producător agricol, este nevoie de anumite documente care dovedesc identitatea solicitantului, dreptul de proprietate asupra terenurilor și desfășurarea unei activități agricole.
Acest ghid explică simplu și clar ce…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Cum să previi gripa și răceala: Medicul din Alba Iulia, Olimpia Roșca dă cele mai bune sfaturi pentru a te proteja de boală
Cum să previi gripa și răceala. Medicul de familie Olimpia Roșca, din Alba Iulia, a oferit cititorilor Alba24 recomandări utile pentru sezonul virozelor și al gripei.
Suntem în plin sezon de gripă, viroze respiratorii sau pneumonie. DSP Alba a comunicat că la nivelul județului sunt peste 400 de cazuri de persoane cu gripă, din care 70 sunt internate.
De asemenenea, în ultima săptămână s-au înregistrat 5.039 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Opt traficanți de droguri care vindeau pe străzile din Alba, trimiși în judecată. Dosar complex cu mii de tranzacții probate
O grupare de traficanți de droguri destructurată de DIICOT Alba Iulia va ajunge în fața magistraților Tribunalului Alba. Este vorba despre opt inculpați dintre care două femei.
Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 28 ianuarie 2025.
Cei opt vor ajunge în fața magistraților pentru trafic de droguri droguri de mare risc, vânzare și deținere, toate sub forma unui grup…
Citește mai mult pe Alba24.ro