Connect with us

Eveniment

Înmormântare oprită de poliție – Preotul a sunat la 112

Published

on



S-a întâmplat zilele trecute într-o localitate din județul Argeș. Preotul a văzut că femeia decedată avea o năframă în jurul gâtului și a bănuit că ceva nu este în regulă. Polițiștii veniți la fața locului, au oprit înmormântarea și așa au aflat că de fapt decedata se spânzurase.

Preotul comunei Pietroșani a sesizat poliția spunând că are suspiciuni cu privire la moartea unei femei în vârstă de 73 de ani, din localitate, anunță curier.ro. Slujitorul bisericii a menționat că femeia decedată avea o năframă în jurul gâtului pentru a-i ascunde unele leziuni. Oamenii legii au mers acasă la Olga Nae, defuncta, unde avea loc priveghiul. Au găsit casa plină de rude și localnici, asta deși potrivit legii nu avea voie, în spațiu închis, decât un număr limitat de persoane. Toți cei prezenți au fost legitimați iar din cele 28 de persoane, 20 au fost amendate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2. Toți aceștia au primit amenzi în valoare de 7.000 de lei. Oamenii legii au limitat numărul de persoane cetăţenii care nu făceau parte din familie fiind trimiși la casele lor.

Medicul este cercetat penal
Polițiștii au examinat cadavrul constatând că bătrâna avea în jurul gâtului șanțul specific spânzurării. Au audiat rudele și astfel s-a aflat că femeia care locuia singură și suferea de multiple afecțiuni și-a pus capăt zilelor duminică. După ce au găsit cadavrul, membrii familiei au ascuns adevărul despre moartea femeii. L-au sunat pe medicul de familie și motivând că Olga Nae a murit din cauza afecțiunilor medicale au cerut să fie eliberat certificatul constatator de deces. Medicul, fără să examineze cadavrul, i-a crezut pe cei din familie și a eliberat documentul în baza căruia femeia putea fi înmormântată. Dacă preotul nu ar fi observat vânătăile de pe gât, defuncta ar fi fost înmormântată fără ca cineva să știe adevărul despre moartea ei. Oamenii legii au dispus transportul trupului neînsuflețit la Prosectura Spitalului Municipal Curtea de Argeș pentru efectuarea autopsiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de ucidere din culă, așa cum se procedează în cazul de suicid, iar medicul care a emis document este cercetat pentru neglijență în serviciu.
Oamenii legii nu au suspiciuni cu privire la deces, pe trupul victimei neexistând şi alte urme de violenţă în afara şanţului specific spânzurării. Mai mult bătrâna avea o trimitere către un consult psihiatric, astfel explicându-se gestul bătrânei în Postul Cărciunului.

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

A fost detonat zăporul uriaș de gheață de pe râul Someș, lung de jumătate de kilometru: Va continua monitorizarea debitului

Published

on






A fost detonat zăporul de gheață format pe râul Rebra, în județul Bistrița-Năsăud, lung de jumătate de kilometru, anunță reprezentanții Administrației Bazinale…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

RO e-Factura, OBLIGATORIE pentru persoanele fizice. Ce categorii sunt afectate și ce trebuie obligații au partenerii de afaceri

Published

on

RO e-Factura a devenit OBLIGATORIE pentru persoanele fizice, iar măsura privește și persoanele juridice care trebuie să îşi revizuiască listele de furnizori şi, dacă este cazul, să îi notifice pe aceştia cu privire la noile obligaţii referitoare la facturarea electronică.

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate şi se identifică fiscal prin CNP au obligaţia, începând cu 15…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Ce trebuie să știi dacă vrei să ieși la pensie anticipat. Cine poate, ce condiții sunt și câți bani se pierd

Published

on






În urma schimbărilor legislative din ultimii ani, procedura de pensionare anticipată a devenit mai simplă din punct de vedere administrativ, dar regulile de acordare și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

FOTO: Intervenții pentru prevenirea blocajelor de gheață pe râurile din Alba. Arieșul Mare și Arieșul Mic, vizate

Published

on

Mai multe intervenții au avut loc în ultimele zile pe râurile din județul Alba, pentru prevenirea blocajelor de gheață pe cursurile de apă.

Angajații Serviciului Formația Baraj Mihoești și ai Serviciului Atelier Mecanic desfășoară în ultimele zile intervenții pe râurile Arieșul Mare și Arieșul Mic, pentru îndepărtarea zăpoarelor (blocaje de gheață) și degajarea arborilor căzuți în albie, au transmis…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading