Alba
Intrare gratuită pentru copii și tineri, de 1 Iunie, în Parcul Dentrologic din Alba Iulia. Programul de funcționare
Cu ocazia zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului, toți copiii și tinerii care au mai puțin de 18 ani vor beneficia de intrare gratuită în Parcul Dendrologic din Alba Iulia.
Programul de funcționare este cel normal, între orele 9:00 și 21:00, cu intrare până la orele 20:00, au transmis reprezentanții parcului.
Parcul Dendrologic „Dr. Ion Vlad” din Alba Iulia este o minune peisagistică a Transilvaniei, fiind primul parc de acest fel construit direct în pădure, pe un deal. Rezultatul este un stil peisajer liber care te încântă de le primul pas dincolo de poarta de la intrare. Parcul, în suprafață de 21 de hectare, adăpostește peste 1100 de specii din toate colțurile lumii și un mare număr de păsări, în special insectivore, care și-au găsit adăpost în acest colț de rai.
O excursie de o zi sau două la Alba Iulia nu poate exclude o vizită la parcul dendrologic, aflat la numai câțiva kilometri. Accesul este foarte ușor: din drumul național care duce spre Zlatna, se face stânga înainte de Micești, pe Strada Varese, apoi dreapta pe Strada Nazareth Ilit și apoi din nou stânga, pe Strada Valea Popii, până la parc. În față există o parcare gratuită încăpătoare.
Drumul poate fi parcurs și pe jos în mai puțin de o…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Radare de weekend în Alba. Locații în care Poliția Rutieră monitorizează circulația, în perioada 20-21 decembrie
Radare de weekend în Alba, 20-21 decembrie. Polițiștii rutieri monitorizează traficul și în acest weekend, în diferite locații din județ.
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 20 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Alba, sistemele e-sigur vor acționa în zonele cu risc rutier din județul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Horoscop de weekend 20-21 decembrie: Moment cosmic de mare putere și transformare, în pragul solstițiului de iarnă
Horoscop de weekend 20-21 decembrie: Acest sfârșit de săptămână ne aduce în pragul solstițiului de iarnă, un moment cosmic de mare putere și transformare.
Sâmbăta 20 și Duminica 21 decembrie sunt zile în care energia universului ne îndeamnă să facem bilanțul anului care se apropie de final și să ne pregătim sufletește pentru sărbătorile de iarnă.
Influențele astrale ale acestui weekend sunt deosebit de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Gala Colindului Tradițional din județul Alba, concert tradițional de colinde, la Alba Iulia
În seara de miercuri, 17 decembrie 2025, a avut loc o ediție cu miză culturală majoră a Concertului Tradițional de Colinde – Gala Colindului Tradițional din Județul Alba, un eveniment despre care se poate vorbi, după două decenii de continuitate, ca despre o instituție culturală în sine: reper artistic pentru comunitate, exercițiu de memorie colectivă și, în același timp, probă de maturitate artistică.
Faptul că…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Statul a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele. Anunțul făcut de Florin Roman
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunțat vineri că Ministerul Finanțelor a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele.
„Mai bine mai târziu, decât niciodată. Ministrul liberal al Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament pe care l-am transformat în litera de lege: bonificația de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat…
Citește mai mult pe Alba24.ro


