Connect with us

Actualitate

Intrare liberă în Muzeul ASTRA din Sibiu: Copiii pot hrăni păsări şi vâna comori

Published

on



Arhivă foto

Pe 1 Decembrie, vizitatorii Muzeului ASTRA din pădurea Dumbrava Sibiului vor avea acces gratuit, iar copiii sunt încurajați să aducă semințe pentru a hrăni păsările și să participe la o activitate de vânătoare a comorilor, conform unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

„În data de 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, vizitatorii pot descoperi la Muzeul ASTRA, prin intermediul unui pliant tip vânătoare de comori, două simboluri arhaice din lumea satului românesc – dintele de lup şi torsada – regăsite sub diverse forme pe porţile gospodăriilor aflate in muzeu.

De altfel, cele două simboluri constituie o emblemă identitară a Muzeului ASTRA. Pliantul se poate ridica de la intrarea principală a muzeului. Participarea la aceste activităţi se face în baza abonamentului sau a biletului de intrare (exceptând ziua de 1 decembrie, când intrarea va fi liberă în muzeu)”, se arată în comunicat.

Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, „Eu ciripesc în muzeu şi iarna!” a devenit un program de conştientizare şi implicare a publicului în activităţi de protejare a faunei din Muzeul ASTRA. Odată cu sosirea iernii, Muzeul ASTRA invită vizitatorii să observe păsările sălbatice rezidente în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi, desigur, să sprijine în continuare cu hrănirea acestora.

Mierle, vrăbiuţe, măcăleandri, piţigoi, gaiţe, florinte, sticlete, cinteze, ciocănitori, ciori de semănătură, dar şi alte păsări sălbatice sunt ajutate astfel în fiecare iarnă să supravieţuiască.

‘La intrarea principală am pregătit punguţe cu seminţe şi un pliant dedicat programului care conţine informaţii interesante şi diverse despre păsări, o hartă cu amplasarea hrănitoarelor şi activităţi interactive. În anotimpul cald, păsările găsesc cu uşurinţă hrană, atât de origine vegetală, cât şi animală.

Odată cu venirea iernii şi a temperaturilor scăzute, aceste resurse sunt din ce în ce mai greu de găsit şi multe păsări nu supravieţuiesc până în primăvară. Putem ajuta înaripatele să treacă mai uşor peste sezonul rece prin montarea de hrănitoare şi alimentarea lor cu seminţe, grăsimi naturale şi fructe, astfel încât să găsească resursele de hrană de care au nevoie.

Acţiunea de observare şi hrănire a păsărilor pe timp de iarnă a fost iniţiată în anul 2018, în colaborare cu Societatea Ornitologică din România.”, a declarat Raluca Andrei, şef serviciu Educaţie şi Interpretare Patrimoniu Muzeul ASTRA

Amplasarea hrănitorilor tip căsuţă este următoarea: pe dig, înspre Târgul de ţară; lângă salcie, zona lac, Moara Munteni; lângă lac, la 200 de metri de scenă în partea dreaptă; zona Etno Tehno Parc, vis-a-vis de Şcoala din Ticera.

Muzeul ASTRA este cel mai mare muzeu în aer liber din România, fiind situat la marginea municipiului Sibiu, pe drumul spre staţiunea Păltiniş. Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Spectacolul ”Simfonia Iubirii” pe scena Centrului Cultural Drăgan Muntean din Deva

Published

on

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, publicul din Deva este invitat duminică, 8 martie 2026, de la ora 20:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, la un eveniment artistic de excepție: spectacolul „Simfonia Iubirii” – o celebrare grandioasă a iubirii prin muzică, dans și emoție autentică.

Evenimentul este organizat de Prestige Art Production. Potrivit Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, spectacolul propune o incursiune muzicală rafinată, traversând universul sonor al marilor compozitori ai lumii: de la eleganța lui Mozart, Rossini și Donizetti, la dramatismul lui Verdi și Puccini, romantismul lui Ceaikovski, până la emoția cinematografică inconfundabilă a lui Ennio Morricone.

Fiecare lucrare devine o pagină dintr-o poveste despre iubire, spusă prin armonii memorabile.

Pe scenă vor evolua: Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, alături de Baletul și Corul Opera Vox, sub conducerea muzicală a dirijorului și solistului violonist Bogdan Costache, una dintre cele mai apreciate figuri ale noii generații de artiști români.

Dirijor „cu vioara în mână” – tradiția vieneză, reinterpretată

Unul dintre punctele de atracție ale spectacolului este conceptul artistic inspirat din tradiția vieneză a marilor maeștri, precum Johann Strauss, în care orchestra este dirijată cu vioara în mână. Bogdan Costache creează un dialog viu cu orchestra și publicul, oferind surprize muzicale, piese celebre dedicate iubirii, lucrări în primă audiție națională, dar și creații semnate de compozitori români.
Regia și coregrafia sunt semnate de Vlad Sebastian, artist cu o bogată experiență în teatre muzicale din țară și din străinătate, contribuind esențial la unitatea artistică și la impactul emoțional al serii.

Promovarea tinerelor talente românești rămâne o direcție importantă a organizatorilor. În acest context, publicul îl va descoperi pe Gabriel Popescu, un tânăr chitarist remarcabil, care va urca pe scenă alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei, într-un moment artistic special.
„Simfonia Iubirii” este mai mult decât un concert – este o experiență completă, în care muzica prinde culoare, dansul se transformă în emoție, iar vocile corului și ale soliștilor dau profunzime fiecărui sunet. Un omagiu adus iubirii, oferit publicului într-o zi cu o semnificație aparte.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie

cupru min sa abrud anunt licitatie

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Published

on

CUPRU MIN LICITATIE ANUNT PUBLICITAR

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading