Alba
Ion Dumitrel: Le mulțumesc celor care dau o percepție pozitivă despre Alba, zi de zi, prin muncă, locuitorilor și investitorilor
Ieri a avut loc prima vizita făcută în județul Alba de Nicolae Ciucă, în calitate de prim-ministru. De altfel, premierul a avut, recent, câteva deplasări în țară, cu precădere în Transilvania și județele conduse de liberalii cu cele mai puternice organizații.
Momentele vizitei s-au concentrat pe două dintre punctele cheie ale economiei județului Alba, Transavia – companie cu capital integral românesc, dar și locul de unde pleacă spre întreaga lume cutiile de viteză pentru mașinile Mercedes, Star Assembly – Sebeș. Transavia este lider național în producția de carne de pasăre, iar uzina din Sebeș deține, de asemenea, câteva recorduri economice și de resursă umană fiind, în prezent, pe locul al treilea la nivelul exportatorilor din România. Reprezentanții ambelor unități de producție i-au transmis premierului probleme cu care se confruntă, perspectivele de dezvoltare și, implicit, de păstrare sau creștere a numărului angajaților.
„Înainte ca tendințele să fie confirmate total de cererea din piață printr-un vârf al utilizării automobilelor electrice, este normal ca o companie să anticipeze ce nevoi are pentru a contura ce investiții poate susține, pe mai departe, în județul Alba. Autoritățile,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare din magazine din Alba și din țară. Loturi contaminate cu bacterii
Mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de la vânzare din supermarketuri din Alba și din țară, anunță ANSVSA. Pentru unele loturi a fost confirmată contaminarea cu bacterii.
A fost semnalată prezența Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.
Bacillus cereus este o bacterie care poate provoca intoxicații alimentare,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă tulpină virusului gripal, ce circulă la nivel internațional, confirmată în România. Recomandări pentru locuitori
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atenționează că a debutat sezonul gripal, iar subclada K a virusului gripal A (H3N2), ce circulă la nivel internațional a fost detectată și în România.
”Analiza epidemiologică realizată de CNSCBT pentru săptămâna 49 a anului 2025 (1-7 decembrie 2025) a relevat faptul că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Încălcarea sancțiunilor internaționale, pedepsită cu închisoare de până la cinci ani. Legea a fost promulgată
Încălcarea sancțiunilor internaționale, precum nerespectarea înghețării fondurilor financiare sau continuarea tranzacțiilor cu o țară vizată de respectivele penalizări, constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de la un an la cinci ani.
Măsurile sunt prevăzute într-o lege promulgată vineri de președintele Nicușor Dan.
Potrivit actului normativ, sunt considerate infracțiuni:
a) punerea la…
Citește mai mult pe Alba24.ro



