Alba
ISU Alba: Reguli de respectat în noaptea de Înviere și de 1 Mai. Acțiuni de control la biserici, în minivacanța de Paște
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Unirea” al județului Alba vor desfășura în această perioadă acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase, din perioada Sărbătorilor Pascale, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 100 de pompieri, cu mijloace specifice de intervenție, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență care se pot produce la nivelul județului Alba.
În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.
ISU Alba recomandă enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele, aprinse, nesupravegheate.
În Noaptea de Înviere, pompierii din cadrul ISU Alba, vor fi prezenţi, cu forțe și mijloace, la lăcașurile de cult pentru asigurarea zonelor.
Reguli de prevenire a incendiilor pe parcursul Nopții de Înviere si nu numai:
- În…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
D 406 – fișierul standard de control fiscal. Clarificări ANAF despre depunerea declarației. Categoriile de contribuabili exceptate
ANAF face precizări privind obligația de depunere a declarației D 406 – fișier standard de control fiscal.
Care sunt categoriile de contribuabili exceptate
Sunt exceptate de la depunerea declarației D-406 SAF-T:
- unităţile de cult, asociaţiile de proprietari și persoanele juridice fără scop patrimonial
- persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele fizice care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO PERCHEZIȚII la Zlatna: Cinci tineri au dat mai multe spargeri la o firmă din oraș. Prejudiciu de aproape 200.000 de lei
Polițiștii din Alba au efectuat, miercuri, 15 ianuarie 2025, cinci percheziții domiciliare, în orașul Zlatna, în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de furt calificat.
Potrivit IPJ Alba, din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie 2024, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, toți din orașul Zlatna, ar fi pătruns, în mod repetat, prin forțarea sistemelor de închidere a porților…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Metoda prin care o femeie din Alba a rămas fără cont de Facebook. Care a fost greșeala de care au profitat hackerii
Furturile de identitate pe internet sunt printre cele mai des întânite escrocherii virtuale făcute de hackeri. Aceștia folosesc diferite metode pentru a putea obține accesul la un cont de social media.
De cele mai multe ori o acțiune pe care utilizatorii platformelor social media, Facebook sau Instagram, nu o consideră periculoasă este modul în care hackerii ajung să controleze contul.
Un astfel de caz este detaliat de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Vacanța de schi în 2025. După vacanța de iarnă, elevii și profesorii au început cursurile celui de-al treilea modul de învățare. Potrivit programei școlare, următoarea vacanța de schi sau vacanța mobilă, cu o durată de o săptămână. Intervalul acesteia variază în funcție de județ. Mai exact, fiecare inspectorat școlar din țară a decis când va fi organizată vacanța de schi, în perioada 10 februarie – 28…
Citește mai mult pe Alba24.ro