Connect with us

Cluj

Jandarmii au plimbat ursul. Animalul a apărut pe o pârtie de schi şi ei l-au îndepărtat

Published

on



Jandarmii montani braşoveni au fost chemaţi, sâmbătă, de trei ori pentru îndepărtarea unui urs care a apărut pe pârtia Pârtia Clăbucet şi în zona Sub Teleferic la Predeal, dar şi la o cabană de pe Vârful Postăvarul, unde au dat mai multe avertismente şi o amendă.

În ceea priveşte prezenţa ursului, aceasta a fost sesizată în trei rânduri, prin tot atâtea apeluri la 112.

‘La fiecare apel, jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure. În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului’, a precizat IJJ Braşov.

Conform sursei citate, ‘spre sfârşitul programului instalaţiei de transport pe cablu s-a produs o aglomerare de turişti la una din cabanele aflate pe Vârful Postăvarul’.

‘Jandarmii montani s-au autosesizat şi au solicitat reprezentanţilor cabanei respective să oprească muzica şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice. La acţiune au participat 3 echipaje de jandarmi montani şi au fost aplicate 7 avertismente scrise şi o amendă în…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Crin Antonescu confirmă că a fost trădat în campania pentru prezidențiale de Ilie Bolojan

Published

on






Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Urmărit internațional, depistat în Aeroportul Cluj. Căutat pentru proxenetism

Published

on






La data de 7 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis pe numele unui…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Clujul, în finala globală Global Startup Awards. Doi lideri ai ecosistemului tech clujean vor reprezenta România în Malta

Published

on






Două nume din ecosistemul tech clujean au fost premiate în competiția regională Global Startup Awards – Eastern Europe și vor reprezenta România în finala globală,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Incident grav la Cluj: Te bat de nu mai rămâne nimic din tine pentru că vorbești maghiară pe stradă, în România”

Published

on






Polițiștii din cadrul Poliției Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading