Alba
Jill Biden se află în România. Cine este soția președintelui american. Programul vizitei sale oficiale în Europa
Jill Biden este pentru a doua oară când vizitează România. Prima oară s-a întâmplat în mai 2014, când l-a însoțit pe soțul ei, pe atunci vicepreședinte al SUA, într-o vizită în România, o vizită care, la fel ca și acum, se întâmpla într-un context regional tensionat, pentru că Rusia tocmai anexase ilegal peninsula Crimeea. Atunci, soții Biden și-au făcut timp pentru o plimbare în Centrul Vechi al Bucureștiului.
Soţia preşedintelui SUA a ajuns vineri în România, la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii americani, după care s-a deplasat la București.
Cine este Jill Biden
Jill Biden și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Willow Grove, Pennsylvania. Fiind întotdeauna încântată de orele de limba engleză din liceu, Biden a obținut în cele din urmă două diplome de master în această materie și apoi un doctorat în educație la Universitatea din Delaware, conform Biography.com.
Biden a predat la colegiile comunitare în cea mai mare parte a carierei sale, iar mai târziu a dezvoltat programe universitare conexe cu sprijinul Casei Albe.
În calitate de soție a vicepreședintelui american Joe Biden, a contribuit la creșterea gradului de conștientizare în ceea…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare din magazine din Alba și din țară. Loturi contaminate cu bacterii
Mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de la vânzare din supermarketuri din Alba și din țară, anunță ANSVSA. Pentru unele loturi a fost confirmată contaminarea cu bacterii.
A fost semnalată prezența Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.
Bacillus cereus este o bacterie care poate provoca intoxicații alimentare,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă tulpină virusului gripal, ce circulă la nivel internațional, confirmată în România. Recomandări pentru locuitori
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atenționează că a debutat sezonul gripal, iar subclada K a virusului gripal A (H3N2), ce circulă la nivel internațional a fost detectată și în România.
”Analiza epidemiologică realizată de CNSCBT pentru săptămâna 49 a anului 2025 (1-7 decembrie 2025) a relevat faptul că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Încălcarea sancțiunilor internaționale, pedepsită cu închisoare de până la cinci ani. Legea a fost promulgată
Încălcarea sancțiunilor internaționale, precum nerespectarea înghețării fondurilor financiare sau continuarea tranzacțiilor cu o țară vizată de respectivele penalizări, constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de la un an la cinci ani.
Măsurile sunt prevăzute într-o lege promulgată vineri de președintele Nicușor Dan.
Potrivit actului normativ, sunt considerate infracțiuni:
a) punerea la…
Citește mai mult pe Alba24.ro



