Cluj
Klarwin, patru ani de performanță în domeniul protecției mediului la Cluj
Klarwin, lider tehnologic în epurarea apelor reziduale și în tratarea surselor de apă, a fost singura companie care și-a asumat, încă din 2017, gestionarea levigatului generat de depozitul neconform de deșeuri al Clujului (Pata Rât). Stația, care a fost pusă în operare în luna mai a anului 2018, a prelucrat aproape 170 de milioane de litri de levigat, 70% din cantitate fiind transformată în apă pură.
„La ceas de bilanț, putem să spunem că au fost patru ani de performanțe în ceea ce privește protecția mediului la Cluj. Ne-am asumat să intervenim într-un moment de criză, în urma dezastrului ecologic din 2017, când au apărut deversări care au ajuns până aproape de centură.
Am fost singurii care am avut tehnologiile și competența potrivite pentru re-ecologizarea zonei.
Ca de fiecare dată, Klarwin și-a îndeplinit toate obligațiile de mediu, acționând cu responsabilitate în beneficiul comunității clujene. Am contribuit astfel la eforturile autorităților județene în ceea ce privește atingerea țintelor de mediu și putem să spunem că am îndreptat Clujul către o economie circulară prin reintroducerea în circuit a apelor uzate”, a declarat Lucian Pavel, Managerul Departamentului pentru Protecția Mediului din cadrul Klarwin.
În cei patru ani de activitate, stația de la Pata Rât a înregistrat aproape 25.000 de ore de operare, având un randament mediu de peste 70%. În tot acest timp, Klarwin a depus eforturi pentru obținerea celor mai buni parametri în ceea ce privește calitatea permeatului, în ciuda provocărilor cauzate de multiplele contaminări ale deșeurilor colectate, în mod neconform, timp de aproape 70 de ani.
„Ne-am bazat pe un parteneriat pe termen lung cu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”
Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Investigația Recorder „Justiție capturată” ajunge la Cinema ARTA. Discuție cu Andrea Chiș, fostă membră CSM
Unul dintre cele mai discutate documentare românești ale ultimilor ani, Justiție capturată, va fi proiectat la Cinema ARTA, într-un eveniment special dedicat dezbaterii…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Tragedie pe DN1 E60, între Poieni și Ciucea. Un tânăr și-a pierdut viața într-un accident devastator
Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute pe DN1 E60, între localitățile Poieni și Ciucea, soldat cu pierderea unei vieți.
În eveniment au…
Citește mai mult pe Cluj24



