Cluj
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe.
Pentru ce fapte este urmărit penal Costel Alexe?
“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 5 ianuarie, ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor şi pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a
- infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000;
- instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal”, arată Administraţia Prezidenţială.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav
Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
GALERIE FOTO. Moș Crăciun vine pe 4 roți. Peste 180 de familii din Apuseni au primit cadouri de la voluntarii CERT Transilvania
Pe 13 decembrie 2025, voluntarii CERT Transilvania au transformat magia Crăciunului în realitate pentru peste 180 de familii și 150 de copii din zonele montane greu…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”
Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea…
Citește mai mult pe Cluj24



